Stephan Ludwig Roth tipărea în 1842, la Brașov, lucrarea „Der Sprachkampf in Siebenbürgen: Eine Beleuchtung des Woher und Wohin?”, din care redăm următorul pasaj:

Domnii de la Dieta din Cluj voiesc să vadă născută o limbă de cancelarie, și acu se bucură că copilul a fost adus pe lume.

A declara o limbă drept limbă oficială a țării nu e nevoie.

Căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă.

Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în dietă, nu putem schimba nimic. Asta este realitatea.

(…) Când se discută despre o limbă comună a țării, noi credem că prin aceasta nu poate fi vorba de alta decât de cea valahă.

(…) Această realitate nu poate fi contestată.

De îndată ce se întâlnesc doi cetățeni de naționalități diferite și nici unul nu cunoaște limba celuilalt, de îndată limba valahă le slujește ca tălmaci.

Când faci o călătorie, când te duci la iarmaroc, limba valahă o cunoaște oricine.

Înainte de a face încercarea dacă cineva știe limba germană sau celălalt cea maghiară, conversația începe în valahă.

Cu valahul oricum nu poți altfel sta de vorbă, căci de obicei el nu vorbește decât în graiul lui.

E explicabil: ca să înveți limba maghiară sau cea germană, ai nevoie de cursuri școlare; limba valahă o înveți singur, pe stradă, în contactul zilnic cu oamenii.

Ușurința învățatului ei nu stă numai în marele număr de cuvinte latinești, pe care acest popor amestecat le-a adoptat odată cu contopirea sa cu coloniștii romani și care nouă, transilvanilor, ne sunt preacunoscute, datorită educației noastre în spirit latin de până acum, ci și prin faptul că viața însăși ne pune zilnic în contact cu acest popor numeros, care formează aproape jumătate din totalul populației.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric