Ligia Deca, despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc: „Toţi trebuie să plătească”

Ligia Deca. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ligia Deca a vorbit despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Ministrul Educaţiei a anunţat că este în elaborare raportul Corpului de control şi vor prezenta o sinteză imediat ce ea va putea fi documentată.

Ligia Deca a precizat, referitor la tragedia de la Odorheiu Secuiesc, că, reprezentanţii de la Corpul de control au fost acolo, săptămâna trecută, şi vor elabora un raport care va fi prezentat imediat ce este finalizat.

Ligia Deca: „Toţi trebuie să plătească”

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a mai declarat faptul că toţi cei care nu şi-au îndeplinit atribuţiile trebuie să plătească:

„Corpul de control al Ministerului Educaţiei a fost prezent la Odorheiu Secuiesc. Misiunea de control s-a desfăşurat săptămâna trecută. Este în elaborare raportul Corpului de control şi vom prezenta o sinteză imediat ce ea va putea fi documentată. Toţi cei care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, cum sunt ele prevăzute de legislaţie, trebuie să plătească”.

Ligia Deca a reiterat că se află în derulare şi ancheta Parchetului. Şi, în acelaşi timp, există analize din partea altor instituţii, de exemplu Inspectoratul de Stat în Construcţii”.

De asemenea, Ligia Deca a afirmat marţi că internatul din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit luni, nu a fost expertizat seismic.

Ligia Deca, despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tribunalul Mureş a menţinut măsura de control judiciar în privinţa patronului firmei

Tribunalul Mureş a respins contestaţia procurorilor şi a menţinut miercuri măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Târgu Mureş în privinţa patronului firmei care executa lucrările de canalizare la internatul a cărui clădire s-a prăbuşit parţial în Odorheiu Secuiesc. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă după moartea unui elev şi rănirea altor trei.

Clădirea internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază. Patru elevi fiind prinşi sub dărâmături.

Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă, un băiat, a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.