Liga Națiunilor blochează progresiv Capitala. Zonele pe unde nu se circulă
- Cora Muntean
- 14 octombrie 2018, 11:44
Duminică, 14 octombrie 2018, începând cu ora16, pe Stadionul „Naţional Arena”, Naționala României o va întâlni pe cea a Serbiei. Traficul rutier va fi restricționat progresiv în București, cu excepția transportului public în comun.
Circulația va fi oprită progresiv pe mai multe artere din jurul Stadionului Național Arena, cu excepția R.A.T.B. Se va restricționa traficul, dacă va fi nevoie și cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Naţional Arena, sau Şos.Pantelimon şi rondul de la intrarea în stadion. De asemenea, se va restricţiona circulaţia pe Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, dar şi pe banda I a străzii Vatra Luminoasă, între Str. Tony Bulandra şi str. Pierre de Coubertin. Dacă va fi nevoie se va închide traficul pe străzile Sg. Vasile Şerbănică, între B-dul Basarabia şi intrarea în stadion (parcarea C), Str. Tony Bulandra, între Str. Vatra Luminoasă şi rond Str. Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia, între Piaţa Hurmuzachi şi Bd. Chişinău.
Brigara rutieră a transmis pietonilor să circule numai pe trotuare și să traverseze pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului.
Brigada rutieră a transmis șoferilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic; să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere; să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Meciul România-Serbia se joacă, duminică, pe Arena Națională, de la ora 16:00, în grupa 4, seria C a Ligii Naţiunilor.