România. Corvinul Hunedoara a obținut o victorie răsunătoare în primul tur preliminar al Europa League, impunându-se cu scorul de 4-0 împotriva echipei Paksi, vicecampioana și câștigătoarea Cupei din Ungaria.
Golurile trupei antrenate de Florin Maxim au fost marcate de Sergiu Buș și Marius Lupu, acesta din urmă reușind o "triplă" impresionantă. Momentul decisiv al meciului a venit în minutul 76, când echipa maghiară a rămas în zece oameni, facilitând astfel dominarea clară a Corvinului.
Returul acestei confruntări este programat să aibă loc peste o săptămână, pe 18 iulie, de la ora 21:00, la Sibiu.
Liga Europa. Corvinul Hunedoara, victorie istorică în Ungaria
Pe 3 noiembrie 1982, Corvinul Hunedoara a jucat ultima dată în cupele europene, suferind o înfrângere drastică cu scorul de 0-4 împotriva echipei FK Sarajevo. Aproape 42 de ani mai târziu, pe 15.226 de zile mai exact, hunedorenii și-au luat revanșa într-un mod spectaculos, învingând vicecampioana Ungariei, Paksi, cu același scor de 4-0, potrivit gsp.ro. Golurile au fost înscrise de Sergiu Buș și Marius Lupu, acesta din urmă realizând o triplă memorabilă. Această victorie răsunătoare a fost un moment de cotitură pentru „echipa de sub furnale”, marcând întoarcerea lor triumfătoare pe scena europeană după o absență îndelungată.
Atmosfera a fost una electrizantă, fanii hunedoreni fiind prezenți în număr de aproximativ 200 în Ungaria pentru a susține echipa. Extrem de vocali și entuziaști, aceștia au creat o scenografie impresionantă în miniatură, fluturând steaguri alb-albastre, culorile tradiționale ale Corvinului. Primele momente ale meciului au fost dominate de echipa Paksi, însă atacurile lor au fost puțin periculoase.
Treptat, echipa antrenată de Florin Maxim a început să câștige teren, controlând tot mai mult jocul și demonstrând o prezență puternică în jumătatea adversă. Această evoluție remarcabilă a culminat cu victoria spectaculoasă, reînsuflețind speranțele și mândria suporterilor hunedoreni.
Corvinul Hunedoara, umilință pentru maghiarii de la Paksi
În minutul 9, după o fază fixă, atacul hunedorenilor s-a prelungit, iar Sergiu Buș, etalându-și anii de experiență, a înscris din întoarcere, nelăsându-i nicio șansă goalkeeper-ului Szapannos. Fostul atacant de la FCSB și CFR Cluj a marcat chiar sub privirile lui Dominik Szoboszlai, star-ul celor de la Liverpool și cel mai bun produs al fotbalului maghiar din ultimele decenii, aflat în tribunele micuței arene situate pe malul drept al Dunării. Golul său a dat tonul unei serii de acțiuni ofensive care au demonstrat calitatea și determinarea echipei din Hunedoara.
Corvinul a continuat să fie periculoasă, însă micile inexactități din fața porții și emoțiile unei partide europene au făcut ca tabela de marcaj să nu indice un sec 0-2 în prima jumătate de oră a meciului. Deși vicecampioana Ungariei părea favorită pe hârtie, în teren nu s-a văzut o diferență clară între cele două echipe.
În minutul 30, Marius Lupu, servit perfect în fața porții, nu a reușit să finalizeze în situație de unu-la-unu cu goalkeeper-ul maghiarilor, însă ocaziile hunedorenilor se înmulțeau. Apărarea celor de la Paksi părea să fie într-o continuă stare de dezorganizare, oferind numeroase șanse de gol „corbilor”.
Spre finalul primei părți, maghiarii au devenit mai amenințători, iar în minutul 39, Konyves a avut o acțiune periculoasă pe banda dreaptă, însă șutul său la colțul lung nu a fost cadrat. În al doilea minut de prelungire al primei reprize, Pîrvulescu a centrat perfect pentru Marius Lupu, care s-a revanșat și a dublat avantajul Corvinului. Golul său a stabilit scorul de 2-0 la pauză, lăsând hunedorenii la doar 45 de minute de o nouă performanță istorică, după triumful din Cupa României
Spectacolul a continuat în a doua repriză
În primele minute din a doua repriză, Sergiu Buș a fost extrem de aproape de a reuși „doppietta” și a duce scorul la 3-0, însă portarul maghiarilor s-a opus. Dârzenia, determinarea și concentrarea sunt cuvintele care ar putea caracteriza jocul „echipei de sub furnale” și în repriza a doua. Discursul lui Florin Maxim de la pauză nu i-a relaxat pe jucători, ci i-a înrăit, menținându-le focusul și ambiția de a-și consolida avantajul.
În primul sfert de oră al părții secunde, maghiarii au avut posesia mingii, însă goalkeeper-ul de 19 ani al „Corbilor” nu a trebuit să iasă la rampă. Echipa din orașul ce găzduiește o centrală nucleară a continuat să domine teritorial, însă numărul ocaziilor clare de gol era minim. Prestația maghiarilor putea fi descrisă mai degrabă ca „amorțită” decât „nucleară”. În spatele porții apărate de Lefter în repriza a doua, se afla un banner răzleț cu inscripția „Atomic Strike”, alintul suporterilor lui Paksi. Totuși, Buș și Lupu au fost cei cu adevăratele „lovituri atomice”, nu echipa gazdă.
Dacă eșecul usturător nu era suficient, Paksi a rămas și în zece jucători. VAR-ul a făcut dreptate, Balint Szabo fiind eliminat după o intrare dură la Denis Hrezdac, care nu a mai putut continua partida. Marius Lupu a devenit eroul improbabil al Corvinului. În minutul 86, la capătul unui contraatac purtat de Desley Ubbink, Lupu a profitat de o gafă din defensiva lui Balint Vecsei și a „deranjat” încă o dată „ațele” porții lui Szappanos.