Liga 1 Betano. A 6-a remiză consectuivă între CFR Cluj și FCSB. Campioana rămâne în afara podiumului

Liga 1 Betano. A 6-a remiză consectuivă între CFR Cluj și FCSB. Campioana rămâne în afara podiumului

CFR Cluj și FCSB au terminat derby-ul etapei a 8-a printr-un rezultat de egalitate, scor 1-1.

„Roș-albaștrii” au avut prim-planul primei reprize în Gruia și au reușit să înscrie primii în acest meci. Florinel Coman a profitat de gafa lui Adam Lang, iar jucătorul FCSB-ului l-a învins cu ușurință pe Arlauskis, în minutul 26. După pauză, ardelenii au fost cei care au controlat repriza secundă și au reușit egalarea la scurt timp după fluierul de start. Țucudean a reaprins spiritele în Gruia în minutul 48. Același jucător a mai perforat o dată poarta lui Bălgrădean, dar reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid (82). 

Așadar, CFR și FCSB au bifat a șasea remiză consecutivă, și același scor pentru a cincea oară. Trupa lui Nicolae Dică rămâne pe primul loc în ierarhia Ligii 1 Betano (u 15 puncte), în vreme ce campioana ocupă locul 5, cu 13 puncte.

 

Ne puteți urmări și pe Google News