Nu de mult, a avut loc ediția 2016 a Festivalului și Concursului Național al Liedului Românesc. Creat în anul 2003 de soprana Mariana Nicolesco, Festivalul s-a dezvoltat pînă acum în Brașov, orașul natal al marii artiste și, începînd din acest an, s-a mutat în București.
Intenția doamnei Nicolesco este, din cîte îmi dau seama, ca spectator oarecum fidel al Festivalului, dublă: pe de o parte, promovarea creației românești de lied, pe de altă parte, apropierea tinerilor cîntăreți de acest gen.
Isprăvile culturale ale doamnei Mariana Nicolesco, reîntoarsă în viața artistică din România acum 25 de ani, după o strălucită carieră internațională, sînt impresionante. Acum trei ani, după ce asistasem la ediția 2013 a Festivalului, tot în acest colț de pagină, scriam: ”Adevărul este că, de mulţi ani, Mariana Nicolesco ctitoreşte cultură în răspăr cu timpul - uneori chiar în ciuda lui. Contrazicînd înţelepciunea populară care spune că trebuie să te dai cu vremurile, Mariana Nicolesco are forţa să le transceadă. Mariana Nicolesco construieşte cînd timpul este al distrugerii, crede cînd timpul este al dezabuzării şi asumă cînd timpul este al abandonului. Mariana Nicolesco pariază pe implicare şi pe consecvenţă. Cîştigă splendid, de fiecare dată, arătîndu-ne că nimic nu se poate opune curajului, talentului şi perseverenţei. Mariana Nicolesco ne dovedeşte, cu graţie şi seriozitate, cu umor şi rafinată inteligenţă, că niciodată conjunctura nu bate arta. Mariana Nicolesco a asumat o înaltă misiune în cultura română şi o îndeplineşte admirabil.” Perfect valabil și azi. Vocația de constructor cultural a Marianei Nicolesco o egalează pe cea de soprană dramatică, care a făcut-o cunoscută lumii.
Liedul este forma esențializată a muzicii vocale - ”muzica în miniatură”, spune Mariana Nicolesco. Genul pare pretențios și are un public ultra-nișat. Ca să apreciezi o miniatură îți trebuie, totuși, un anume antrenament estetic prealabil. În plus, sensibilitatea de tip romantic german care l-a produs, în secolul al XIX-lea, a cam dispărut. Nici poeții de azi nu mai scriu genul de versuri pe care le scriau poeții de-atunci, nici compozitorii nu mai compun la fel. Totuși, liedul - gen firav -, rezistă. Ca în cazul oricărui alt gen muzical care vine dintr-o sensibilitate dispărută, vitalitatea îi este asigurată de interpretare. În cazul liedului, interpretarea nu este doar cea a cîntărețului acompaniat de pianist, ci, adesea, și cea a compozitorului de astăzi, care, compunînd lieduri, reinterpretează, de fapt, genul întreg.
Miza liedului este aceea de a fi un produs artistic mai valoros decît valoarea însumată a poeziei care se cîntă și a muzicii compuse. Prima observație este că, dacă admitem că liedul este poezie + muzică + încă ceva, atunci sarcina împlinirii cade pe umerii interpretului. Versurile unui lied sînt, adesea, poezii celebre ale unor autori de prim raft. Nu de puține ori, compozitorii sînt, la rîndul lor, dintre cei mai buni. De pildă, este posibil să mai adaugi valoare artistică, să zicem, unui lied compus de un compozitor precum Schumann, pe versurile unui poet precum Heine sau de Schubert pe un text din Goethe? Ei bine, misterul artei liedului stă tocmai în posibilitatea pe care o dă interpretului de a adăuga (dacă are ce, firește) valoare unui produs cu asemenea autori, iar Mariana Nicolesco îi încurajează pe tinerii concurenți să găsească în ei resursa acestui adaos. Paradoxal, efortul Marianei Nicolesco nu este doar acela de a ține viu un gen muzical a cărui glorie, poate, a apus, ci acela de a asigura vitalitatea unei generații tinere de muzicieni români, punîndu-i, prin intermediul liedului, în dialog direct cu marile valori ale poeziei și muzicii.
Cu acest Festival, Mariana Nicolesco nu doar că pune în evidență arta liedului în general, dar se concentrează pe liedul românesc. Nimeni nu face ceva măcar comparabil în România, după cunoștința mea. Înaintea Galei Festivalului și Concursului de anul acesta, Mariana Nicolesco a mărturisit cîteva gînduri legate de liedul românesc. L-a legat de cuvîntul ”dor”, ca marcă distinctă a expresiei sufletului românesc. ”Dor” , a observat Mariana Nicolesco, are o arie semnatică vastă: de la sinonim pentru iubire, la exprimarea unei lipse resimțite acut, de la tînjirea după ceva, la expresii precum ”în dorul lelii” sau toponimii precum ”Vîrful cu Dor”. Ei bine, susține Mariana Nicolesco, liedul românesc își definește specificitatea slujind muzical o poetică ce se dezvoltă în toată această arie de înțelesuri și stări. În interiorul ”dorului” este loc pentru o bună parte din spiritul românesc, iar liedul românesc se hrănește din multitudinea de sensuri ale acestui cuvînt specific. ”Dor” presupune, desigur, și dăruire - compozitorii noștri de lied, în frunte cu George Enescu, au dăruit culturii noastremultă muzică rafinată în marginile acestui gen, iar Mariana Nicolesco vrea să fie sigură că și interpreții de astăzi adaugă dăruirea lor dăruirii acestora. Un act de generozitate magnifică, un act dintre cele care țin în picioare o cultură națională!
Recomandările noastre
