Liderul al organizației teroriste Stat Islamic arestat în Turcia. Anunțul a fost făcut de președintele Recep Tayyip Erdogan

Liderul al organizației teroriste Stat Islamic arestat în Turcia. Anunțul a fost făcut de președintele Recep Tayyip ErdoganSursa foto: Arhiva EVZ

Un important lider al grupării teroriste Stat Islamic a fost arestat în Turcia, conform anunțului făcut de președintele Recep Tayyip Erdogan. Este vorba despre un islamist pe numele său Bashar Khattab Ghazal al-Sumaidai, cunoscut sub pseudonimul Abu Zeyd. Presa turcă scrie că persoana reținută ar fi Abu Hassan al-Hashimi al-Qurashi, un irakian, noul calif autoproclamat, al organizației Stat Islamic.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat că forţele turce au arestat un „cadru superior” al grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Preşedintele turc a declarat liderul islamist arestat era cunoscut sub pseudonomul Abu Zeyd. El a făcut aceste declarații în avionul cu care se întorcea dintr-un turneu pe care l-a întreprins în trei state din peninsula Balcani.

Erdogan a precizat că numele adevărat al islamistului arestat este Bashar Khattab Ghazal al-Sumaida (foto) și că acesta figura într-un raport ONU, datat din luna iulie, drept „unul dintre principalii lideri ai organizaţiei teroriste”.

„Conexiunile acestui terorist din Siria şi de la Istanbul erau următite de mult timp, iar serviciile de secrete au obţinut informaţii potrivit cărora intra ilegal în Turcia”, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

sursa foto. Twitter

Cine ar fi persoana arestată

Pe de altă parte, presa din Turcia susține că din anumite informații ar rezulta că Bashar Khattab Ghazal al-Sumaida ar fi chiar noul lider suprem al organizației jihadiste Stat Islamic. Jurnaliștii spun că bărbatul arestat ar fi Abu Hassan al-Hashimi al-Qurashi, un irakian care ar fi noul calif autoproclamat al Stat Islamic.

Președintele turc a mai spus că suspectul a fost arestat în cadrul unei operațiuni speciale a serviciului de securitate MIT și a poliției din Istanbul.

„El a fost arestat într-o operaţiune a serviciului de securitate al MIT (serviciile secrete turce) şi Poliţiei din Istanbul”, a adăugat Erdogan, fără să precizeze data acestei arestări.

Organizația Stat Islamic a fost învinsă în Irak în anul 2017, iar din Siria a fost eliminată doi ani mai târziu. Cu toate acestea celule teroriste, adormite ale grupării comit în continuare atacuri în ambele ţări, conform AFP.

sursa foto. Twitter

Lider Stat Islamic mort într-un raid american

În luna februarie a acestui an, fostul lider al organizației Stat Islamic, Abu Ibrahim al-Hashemi al-Quraishi, a murit în urma unui raid american în nordul Siriei. Forțele americane au încercat să-l captureze pe liderul ISIS, aflat la etajul al treilea al unei clădiri rezidențiale dintr-un oraș sirian de la granița cu Turcia, unde stătea ascuns cu familia sa.

Înainte ca americanii să ajungă la el, Abu Ibrahim al-Hashemi al-Quraishi a detonat o bombă sinucigașă, care l-a ucis pe el, soția și copiii săi, împrăștiindu-le rămășițele și distrugând clădirea.

Președintele Joe Biden, care a urmărit operațiunea live, din din Situation Roo,  a numit sinuciderea lui Quraishi un „act final de lașitate disperată”.