CFR Cluj a fost înfrântă, joi seara, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Lazio Roma, într-un meci din prima manşă a play-off-ului Conference League. În tribunele de pe Stadio Olimpico din Roma au fost prezenți și câțiva lideri PSD.
Ciro Immobile a marcat unicul gol al partidei în prelungirile primei reprize. Chiar și așa, CFR Cluj păstrează șanse pentru returul din Gruia, programat pe 23 februarie. La finalul partidei, Dan Petrescu s-a arătat dezamăgit de golul încasat chiar în prelungiri.
Liderii PSD, prezenți la înfrângerea CFR de pe Olimpico
Au fost prezenți la Roma șeful PSD, Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu. Alături de aceștia a fost Neluțu Varga, patronul CFR Cluj. Dîncu este cunoscut ca un simpatizant și un apropiat al grupării clujene, fiind mereu în anturajul echipei, potrivit gsp.ro.
CFR Cluj nu și-a creat deloc ocazii de gol, deşi a jucat cea mai mare parte a meciului cu avantajul unui om în plus. Campioana României a început destul de curajos şi Krasniqi (4) a şutat din afara careului, dar peste poartă.
Lazio a avut apoi o mare ocazie de a deschide scorul, însă Scuffet (8) a salvat golul în faţa lui Milinkovic-Savic, după eroare de plasament a lui Muhar.
În minutul 15, fundaşul Patric a fost la eliminat pentru un fault la Krasniqi, care ar fi scăpat singur spre poartă. Decizia arbitrului englez Pawson a fost confirmată de arbitrajul video (VAR), utilizat în premieră în Europa Conference League, cu începere din faza eliminatorie a competiţiei. Lovitura liberă acordată a fost executată peste poartă de Krasniqi (19).
Ciro Immobile a deschis scorul la ultima fază a primei reprize, în minutul 45+4. Golgheterul lui Lazio a punctat cu un șut din interiorul careului, după o centrare surprinzătoare a lui Felipe Anderson.
Dan Petrescu, supărat că CFR a încasat golul în prelungiri
„Dacă spuneai înainte de meci că pierdem cu 1-0, mi se părea că e normal, ar fi fost un rezultat bun, dar am jucat 11 contra 10. Mă supără că am încasat gol la ultima fază din prima repriză. Am avut noi corner în minutul 45+2 și nu am știut să gestionăm acea fază fixă.
Am crezut că Immobile și Savic nu joacă, m-aș fi bucurat, dar amândoi au jucat. Știam că ei doi sunt de neînlocuit în echipa lor. Arbitraj excelent, Krasniqi a făcut o fază fantastică, a eliminat trei jucători. Arbitrul chiar a fost impecabil, n-ai ce să zici. Per total, sunt puțin necăjit de rezultat, dar, dacă la început îmi spuneai 1-0, spuneam că poate avem șanse la retur”, a spus antrenorul CFR, potrivit sport.ro.