Liderii de sindicat îi cer socoteală premierului Emil Boc
- Adam Popescu
- 24 ianuarie 2009, 00:00
Circa 15.000 de funcţionari publici care lucrează în aparatul central se confruntă în aceste zile cu frica de a nu-şi pierde locurile de muncă.
Angajaţi mai puţini va avea şi Ministerul de Externe, Cristian Diaconescu declarând că reducerea cu 20% a efectivelor instituţiei va fi făcută în centrala MAE, nu în exterior, unde există oricum deja un deficit de personal. Emil Boc, premierul României, le-a cerut, joi, miniştrilor să evalueze situaţia din instituţiile pe care le conduc ca să decidă reducerea numărului funcţionarilor cu 20%.
Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR-1903, a declarat, ieri, după întâlnirea dintre patronate, sindicate, ministrul de finanţe şi premier, că „s-a clarificat faptul că există sectoare unde probabil că reducerile vor fi mult mai mari şi altele în care acestea vor fi mult mai mici“. În opinia sa, cheltuielile cu aparatul central ar putea fi tăiate de la agenţiile guvernamentale. Astfel, firmele ar fi nevoite să plătească mai puţine taxe parafiscale.
„Dacă bugetul de stat mai are nevoie de 0,5%, cât aduceau acele agenţii, acest lucru se poate obţine prin introducerea în alte taxe şi impozite“, a precizat Corâci.
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Liviu Toader, susţine că o soluţie pentru a păstra funcţionarii în sistem e delegarea lor către structurile operative teritoriale care au deficit de personal. Măsura guvernului de a reduce numărul funcţionarilor din administraţia centrală cu o cincime este văzută de Vasile Marica, liderul Alianţei Funcţionarilor Publici Sed Lex, drept o măsură politică.
„Vrem să ştim de la guvern când va înceta această roată a politizării administraţiei. (...) Am cerut premierului să definească foarte clar unde se opreşte politizarea, la funcţia de director, şef birou, şef compartiment sau şef serviciu“, a declarat el, după întâlnirea cu oficialii guvernamentali.
PLAN DE LUCRU
Sprijin pentru 50.000 de joburi
- Pentru sprijinirea salariaţilor care pot intra în acest an în şo maj tehnic, guvernul renunţă la colectarea contribuţiilor că tre bugetul de stat şi bugetul a si gurărilor sociale în această perioadă, dar nu mai mult de trei luni.
- Pentru a avea de unde să cheltuiască, executivul îşi propune să economisească în acest an circa 3,6 miliarde de lei prin reducerea achiziţiilor de bunuri şi servicii.
- Executivul îşi mai propune stimularea creării a minimum 50.000 locuri de muncă în microîntreprinderi prin oferirea de facilităţi la plata CAS-ului, precum şi reducerea TVA-ului până la 5% pentru industria alimentară de procesare.
- Pentru sprijinirea exporturilor româneşti, precum şi reorientarea lor spre pieţele emergente, ar putea fi acordată o sumă de circa 21 de milioane de lei.
- Propunerile guvernului pentru a asigura o minimă creştere economică în anul crizei prevede şi capitalizarea CEC Bank şi Eximbank şi transformarea lor în bănci ale agricultorilor, IMM-urilor şi proiectelor cu fonduri europene.
- De la firmele specializate în jo curile de noroc, cabinetul Boc in tenţionează să strângă în 2009 cu circa 24 de milioane de lei mai mult. De asemenea, o altă măsură vizează lărgirea sferei de aplicare a impozitului pe profit diferenţiat (majorat), în funcţie de domeniul de activitate, ceea ce ar mai a duce la bugetul de stat circa 710 milioane de lei.
- Pentru sprijinirea investiţiilor, miniştrii analizează posibilitatea acordării unor credite pentru investiţiile de aproximativ 320 de milioane de euro.
- Începând cu 2010, guvernul vrea să reia acordarea de ajutoare de stat, măsură care are nevoie de aprobarea UE şi care presupune cheltuieli de peste 4 miliarde de lei.