Lideri israelieni: Franța dă un ajutor nesperat teroriștilor Hamas

Lideri israelieni: Franța dă un ajutor nesperat teroriștilor HamasEmmanuel Macron. Sursă foto: Facebook

Anunțul președintelui Emmanuel Macron privind recunoașterea unui „stat palestinian” stârnește reacții puternicee și critici din partea oficialilor israelieni, în timp ce teroriștii Hamas și unele state arabe îl consideră un pas semnificativ.

Franța, primul stat din G7 care recunoaște un „stat palestinian”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța va recunoaște oficial statul Palestina în septembrie, în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York, devenind astfel prima țară din Grupul celor Șapte Mari Economii (G7) care face acest pas. Macron a subliniat nevoia urgentă de încetare a  genocidului din Gaza, eliberarea ostaticilor și acordarea de ajutor umanitar masiv populației civile, pledând pentru o pace durabilă în regiune.

Într-un mesaj publicat joi pe platforma X, Emmanuel Macron a declarat: „În spiritul angajamentului nostru istoric pentru o pace echitabilă și durabilă în Orientul Mijlociu, am hotărât ca Franța să recunoască Statul Palestina.”

Reacții dure și critici vehemente din Israel

Palestina

Sursa foto: pixabay.com

Decizia președintelui francez a fost intens criticată de conducerea israeliană. Premierul Benjamin Netanyahu a catalogat-o drept o „recompensă a terorismului” și o „amenințare existențială” pentru Israel, avertizând că un stat palestinian în aceste condiții ar deveni o „platformă pentru distrugerea Israelului”.

Ministrul de Externe Gideon Saar a avertizat că un astfel de stat ar fi controlat de gruparea teroristă Hamas, responsabilă pentru atacul de la 7 octombrie 2023. Alte oficialități israeliene au calificat măsura ca un „sprijin direct pentru terorism” și o „pată neagră” în istoria Franței.

Fostul premier Naftali Bennett, care intenționează să candideze împotriva lui Benjamin Netanyahu la alegerile din 2026, a scris pe platforma X că decizia președintelui francez reprezintă un semnal al unei „decăderi morale” și că aceasta „va fi aruncată în coșul uitării Istoriei”.

„Recunoașterea unui stat palestinian echivalează cu o recompensă a terorismului și cu susținerea Hamas, o grupare care a comis cel mai teribil masacru împotriva evreilor de la Holocaust”, a condamnat pe X liderul Partidului Yisrael Beitenu, deputatul Avigdor Lieberman, aflat în opoziție.

Macron le-a făcut pe plac teroriștilor Hamas

Gruparea teroristă Hamas a salutat anunțul lui Macron ca pe un „pas pozitiv” și a îndemnat alte țări să urmeze exemplul Franței. Vicepreședintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP), Hussein al-Cheikh, a apreciat decizia drept un sprijin pentru „înființarea statului independent palestinian”. Arabia Saudită a calificat hotărârea drept „istorică” și a cerut alte state să adopte măsuri similare, reafirmând dreptul poporului palestinian la autodeterminare conform frontierelor din 1967.

În prezent, „Statul Palestina” este recunoscut de peste 140 dintre cele 193 de state membre ale ONU. Printre acestea se numără și câteva țări din Uniunea Europeană, precum Spania și Irlanda. Totuși, principalul aliat al Israelului, Statele Unite, precum și aliații săi, inclusiv Regatul Unit, nu au recunoscut încă statul palestinian, potrivit BBC.