Curtea Supremă din Belarus a menținut pedeapsa pentru fosta candidată la preşedinţie, Svetlana Tihanovskaia, de 15 ani de închisoare. Lidera opoziţiei din Belarus este plecată din ţară.
Recursul avocaţilor lui Tihanovskaia, respins
„La 20 iunie 2023, prin decizia de recurs a Colegiului Judiciar pentru Cauze Penale a Curții Supreme a Republicii Belarus, verdictul Tribunalului orașului Minsk din 6 martie 2023, privind acuzarea S.G. Tihanovskaia ...., a fost admisă, iar recursul nu a fost satisfăcut”, se arată în informaţia publicată pe site-ul Curții Supreme din Belarus.
Pe 6 martie anul curent, un tribunal din Minsk i-a condamnat în lipsă pe liderii opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia și Pavel Latuşko, aflați în afara Belarusului, la 15, respectiv 18 ani de închisoare. Șefa cabinetului fostei candidate la prezidenşiale, Maria Moroz, activiştii care participat la consiliul de coordonare al opoziției din Belarus, Olga Kovalkova și Serghei Dilevski, care se află și ei în prezent în străinătate, au fost condamnați la câte 12 ani de închisoare.
Svetlana Tihanovskaia a mai fost amendată cu 800 de unități convenţionale, aproximativ 10,5 mii de dolari la momentul anunțării verdictului, iar Latuşko a fost privat de dreptul de a ocupa anumite funcții timp de cinci ani. Totodată, Tribunalul orașului Minsk a decis să lase sub arest imobilele, proprietățile și conturile bancare din Belarus ale opozanţilor trimişi pe banca acuzaţilor de regimul Lukaşenko.
Dosarul opozanţilor din Belarus, examinat la galop
Dosarul opozanţilor din Belarus a fost pus pe rol de Tribunalul în luna ianuarie a anului curent. Şedinţele de judecată au avut loc în lipsa învinuiţilor, aceştia fiind plecaţi din ţară după ce regimul Lucaşenko a reprimat mişcarea opoziţiei.
Liderii opoziţiei din Belarus au fost învinuiţi de conspirație pentru preluarea puterii de stat în mod neconstituțional, crearea unei formațiuni extremiste și conducerea acesteia, apeluri publice la sancțiuni, incitare la ură socială. Unii inculpați au fost acuzați suplimentar pentru alte infracţiuni, de exemplu, Tihanovskaia a fost acuzată de trădare de patrie, iar Latuşko - de corupție.
După alegerile prezidențiale desfășurate în Belarus pe 9 august 2020, în care Alexandr Lukașenko a câștigat pentru a șasea oară, în țară au avut loc proteste în masă ale opoziției. În februarie 2021. KGB-ul Belarusului a anunţat că mişcarea protestatară s-a încheiat. În Belarus, au fost deschise dosare penale împotriva mai multor lideri ai opoziției, inclusiv pentru tentativă de preluare a puterii, crearea unei formațiuni extremiste, conspirație şi tentativă de act terorist. O serie de reprezentanți ai opoziției din Belarus au plecat în străinătate, în special în Polonia, Lituania, Ucraina.