Lider separatist din Ucraina: Planul de pace semnat la Minsk are șanse reale de a fi pus în practică

Lider separatist din Ucraina: Planul de pace semnat la Minsk are șanse reale de a fi pus în practică

Vicepremierul autoproclamatei Republici Populare din Donețk a declarat, citat de AFP, că există șanse reale de a fi pus în aplicare planul de pace semnat Minsk de oficialii de la Kiev și liderii insurgenților pro-ruși din estul Ucrainei.

''Acordurile vor fi realizate, dar cu mare dificultate. Arătaţi-mi un conflict care a luat sfârşit imediat după semnarea unui document. Nu există aşa ceva. Dar procesul este lansat, el continuă şi va continua. Şanse sunt. Trebuie făcute eforturi şi vor fi şi mai multe şanse", a explicat Andrei Purghin.

Pe de altă parte, liderul separatist din Doneţk a manifestat o oarecare prudenţă în legătură cu rolul pe care l-ar putea juca observatorii OSCE. "În memorandum, noi le-am încredinţat o funcţie de control, dar ei trebuie să verifice dacă sunt pregătiţi să-şi asume astfel de funcţii. Aş vrea să-i întâlnesc pe cei 500 de membri ai OSCE care ar trebui să vină aici", a punctat Andrei Purghin, estimând totodată că numărul observatorilor este în prezent prea mic.

Misiunea OSCE în Ucraina cuprinde în momentul de faţă 250 de observatori, dintre care 80 se află în cinci oraşe din estul ţării. Organizaţia internaţională prevede ca, înainte de sfârşitul lunii noiembrie, numărul observatorilor săi să crească la 500, aceştia urmând să monitorizare situaţia inclusiv cu drone.

Potrivit memorandumului semnat la Minsk, cele două părți au căzut de acord să creeze o zonă tampon de 30 de kilometri de-a lungul liniei de front. Armata ucraineană a anunţat astăzi că a început să pună în practică punctele memorandumului, pregătindu-se să-şi retragă armamentul greu din zona de conflict.

Purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE în Ucraina, Michael Bociurkiw, a declarat că organizaţia nu a fost pentru moment informată cu privire la modul în care va fi creată zona tampon. În schimb, presa din Rusia a invocat posibilitatea divizării zonei în cinci sectoare, care să fie supravegheate de OSCE. "Încercăm să aflăm mai multe. Observatorii noştri din regiune continuă să efectueze patrule zilnice şi să supravegheze situaţia generală", a mai precizat Bociurkiw.