Raci de post. Lia Olguța Vasilescu are rețeta ei

Raci de post. Lia Olguța Vasilescu are rețeta ei Lia Olguţa Vasilescu este încrezătoare într-un nou mandal la Primăria Craiova. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Lia Olguța Vasilescu spus ce mănâncă de 1 Decembrie. Primarul Craiovei a povestit că în familia se mănânce „raci de post” în această zi.

Lia Olguța Vasilescu a dezvăluit rețeta pentru mâncarea preferat de familia sa pe 1 Decembrie. Pentru că ne aflăm în perioada postului de Crăciun, primarul Craiovei a spus că va mânca „raci de post”. Este o specialitate oltenească pe care o stie de la bunici.

Lia Olguța Vasilescu: reţeta racilor de post sau ciuşti

Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată ce mănâncă şi cum va petrece de 1 decembrie. Primarul Craiovei a surprins reporterul când a spus că va mânca raci de post.

„Mergem la mama de 1 Decembrie. Din păcate, tata nu mai este cu noi anul acesta. Și stăm cu ea, împreună cu sora mea, cu nepoata. Deci practic o familie lărgită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiind și perioada postului, noi mâncăm raci de post, nu știu dacă știți cum sunt. Este o specialitate oltenească, pe care o știm de la bunicii noștri, care au crescut pe Dunăre și care este făcută din ciuști, le zicem noi, de fapt niște ardei iuți groși, din aceea care se atârnă la uscat.

După ce se usucă, sunt umpluți cu aceeași umplutură care se bagă sarmale, dar fără carne și cu foarte multă ceapă prăjită. Sunt extraordinar de buni. Se fierb la cuptor, exact ca și sarmalele, dar sunt foarte, foarte buni. Vă recomand.”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Primarul Craiovei, despre Târgul de Crăciun

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că de 1 Decembrie se va plimba printre oameni prin Târgul de Crăciun, se va da cu toata, cea mai mare din ţară, şi va mânca bunătăți.

„De 1 Decembrie facem cam ce face toată lumea. La târg mâncăm, ne plimbăm, ne dăm cu roata. Anul acesta avem cea mai mare roată din România, care are 40 de metri înălțime și e punctul de atracție.

Bineînțeles că ne plimbăm, ei mănâncă pentru că nu sunt la regim și nici nu țin postul. Mănâncă tot felul de bunătăți din Târgul de Crăciun, pentru că anul acesta avem 70 de comercianți care au venit din toată țara”, a mărturisit primarul Craiovei.