Leul scade. Ponta a mai pus 10 bani la un euro

Leul scade. Ponta a mai pus 10 bani la un euro

De la prăbuşirea Guvernului precedent, leul a fost într-un picaj permanent.

Instabilitatea politică din ultimele două zile şi-a pus puternic amprenta asupra pieţelor financiare, primul lovit fiind, ca întotdeauna, cursul valutar. La cursul oficial, a fost atins un nou minim, 4,4715 lei pentru un euro, iar pe piaţa interbancară s-a ajuns la un minim de 4,4793 lei/euro. Explicaţia ministrului de finanţe, Florin Georgescu, a fost una comică: motivul deprecierii este criza din Europa. Din păcate pentru el, scandalul politic de la noi a venit fix după un Consiliu European dătător de speranţe. De altfel, evoluţia valutelor din regiune este cea mai grăitoare din acest punct de vedere. Forintul maghiar şi zlotul polonez s-au apreciat astăzi în faţa euro, fiind de altfel pe un trend pozitiv în ultimele săptămâni, amplificat de rezultatele summit-ului european de săptămâna trecută. Bilanţul noului Guvern nu este unul tocmai roz din acest punct de vedere. Victor Ponta a preluat cursul euro la 4,3747 lei, publicat de BNR chiar în ziua votului pentru moţiunea de cenzură de demitere a lui Mihai Răzvan Ungureanu. După două luni de guvernare, un euro este cu aproape 10 bani mai scump, sau 2,21%. Faţă de forint, euro a scăzut cu 0,73%, iar faţă de zlot s-a apreciat cu doar 0,61%. Dincolo de criza europeană, care i-a afectat şi pe vecini în aceeaşi măsură, motivul principal al deprecierii este imaginea de instabilitate furnizată în exterior şi scandalul perpetuu în care trăieşte România. "Neîncrederea investitorilor, generată de ultimele mişcări ale guvernului, este cea care destabilizează cursul", a declarat pentru EVZ un dealer din piaţa interbancară. "Nu este vorba de faptul că investitorii ar ţine cu Ponta sau Băsescu, dar traderii de pe piaţă urăsc volatilitatea creată de aceste veşti", a completat el.MINIM ISTORIC pentru leu! Moneda, ÎN PICAJ din cauza scandalului politic: 4,4715 lei/euro Citiţi şi:

  • MINIM ISTORIC pentru leu! Moneda, ÎN PICAJ din cauza scandalului politic: 4,4715 lei/euro
  • Mark Gitenstein: "Când puterea e concentrată în mâinile câtorva persoane, ţările eşuează"
  • Mihai Răzvan Ungureanu: "Investiţiile străine vor fi afectate"