Sir Alex Ferguson, legendarul antrenor al Manchester United, nu a fost lăsat să-și parcheze mașina în sectorul VIP, pe stadionul Wembley.
Sir Alex Ferguson a mers în tribunele stadionului Wembley, ca spectator, pentru a urmări partida dintre Anglia și Scoția la Euro 2020. Legendei lui Manchester United i s-a refuzat accesul în parcarea VIP, de către unul dintre stewarzii de pe stadion, după cum relatează publicația The Sun.
Fergie, în vârstă de 79 de ani, a avut o scurtă perioadă în care a atrenat echipa națională a Scoției în anul 1985. Dar el a fost nevoit să părăsească acest post dat fiind că nu a reușit să califice Scoția la turneul final al Cupei Mondiale din Mexic 1986. De această dată, în ciuda succesului său la Machester United, lui Sir Alex Ferguson nu i s-a mai oferit tratamentul care i se cuvenea. Nu a avut parte de covorul roșu pe arena situată în nordul Londrei.
Alex Ferguson a ajuns la stadion cu patru ore înainte
Sir Alex Ferguson a ajuns la Templul fotbalului, Wembley, cu aproximativ patru ore înainte de startul partidei. Dar nu a avut parte de cea mai caldă primire, dat fiind că un steward l-a îndepărtat din parcarea VIP.
Chiar și așa, cunoscutul antrenor a mers în tribune, sperând că prezența sa în mulțime îl va inspira pe Steve Clarke, antrenorul Scoției, care va provoca o mare supărare englezilor care l-au ignorat.
Sir Alex Ferguson este unul dintre cei mai titrați antrenori având, conform unei statistici din 2011, un număr de 47 de trofee câștigate.
Anglia - Scoția, un derby vechi de aproape 150 de ani
Meciurile dintre Anglia și Scoția au reprezentat mult timp un derby, care a ajuns azi la cea dea 115-a reprezentație, în 149 de ani de rivalitate. Totuşi, până acum, cele două naționale rivale s-au întâlnit doar o singură o dată la un turneu final. S-a întâmplat tot în faza grupelor, la EURO 1996, când englezii s-au impus cu 2-0.
În prima fază din actuala ediție a turneului final EURO 2020, Anglia s-a impus cu emoții în fața Croației, scor 1-0, grație golului înscris de Raheem Sterling în minutul 57.
Scoţia a pierdut în fața Cehiei, prin „dubla” lui Patrik Schick, unul dintre goluri fiind considerat de mulţi reuşita turneului final, deşi s-a marcat în prima etapă.
Sursa foto: The Sun