Doliu în muzica internațională! A murit o legendă a muzicii anilor 60. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a artistei.
Celebra cântăreață Gal Costa, o legendă a muzicii braziliene, a murit miercuri, la vârsta de 77 de ani. Artista era recunoscută pentru vocea ei aparte și a fost considerată o muză a mişcării culturale braziliene Tropicalia de la sfârşitul anilor 1960. Gal Costa și-a anulat weekend-ul trecut un concert programat la festivalul Primavera Sound, în Sao Paulo.
În luna septembrie, celebra cântăreață a suferit o operaţie pentru extirparea unui nodul dintr-o fosă nazală. Aceasta l-a lăsat un urmă pe fiul său adoptiv, în vârstă de doar 16 ani.
Gal Costa, o muză a mișcării Tropicalia
Cântăreața s-a născut în Salvador de Bahia, Brazilia. Ea s-a remarcat în special prin vocea sa, dar și prin implicarea în mișcarea Tropicalia, de la sfârșitul anilor 1960, alături de alţi cântăreţi legendari, precum Gilberto Gil şi Caetano Veloso.
În urma morții sale, mai multe mesaje au fost transmise pe rețelele sociale de apropiați a cântăreței.
„Sunt foarte afectat şi întristat de decesul surorii mele Gal Costa”, a scris pe Twitter Gilberto Gil, în vârstă de 80 de ani.
„Gal Costa a fost una dintre cele mai mari cântăreţe din lume, una dintre principalele artiste care au purtat numele şi sonorităţile Braziliei în lumea întreagă. (...) Ţara noastră a pierdut una dintre cele mai mari voci ale sale”, a scris pe Instagram preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, informează Agerpres.
Mișcarea braziliană Tropicalia
Tropicalia a fost o mișcare artistică braziliană care a apărut la sfârșitul anilor 1960. S-a caracterizat prin amalgamarea genurilor braziliene, în special uniunea dintre popular și avangardă, precum și îmbinarea tradiției braziliene cu tradițiile și stilurile străine.
Mișcarea a fost începută de un grup de muzicieni din Bahia, în special Caetano Veloso, Gilberto Gil, Gal Costa, Tom Zé și poetul Torquato Neto. Mai târziu, grupul s-a mutat din Salvador, la Sao Paulo, unde s-au întâlnit, printre alții, cu colaboratorii Os Mutantes și Rogério Duprat.