Cei mai cunoscuți mici din România sunt cei ai lui Sandu Cocoșatu. El și-a deschis afacerea în urmă cu 30 de ani, iar oamenii vin să mănânce din preparatele sale și în ziua de azi.
După micii din Obor, cei mai celebri mici din România sunt cei ai lui Sandu Cocoșatu. El și-a deschis restaurantul din Băneasa în urmă cu 30 de ani, dar nu a fost uitat nici în ziua de azi. Patronul localului a explicat și cum a ajuns să aibă această poreclă.
„Aveam aproape de 30 de ani când oricum, persoana cu care lucram, am lucrat o viață întreagă cu el, dar acolo unde m-am întâlnit cu el, mi-a spus că nu am să mai plec de acolo niciodată. Am stat cu el împreună numai în București, în Băneasa acolo, 32 de ani. În glumă a zis să facem brandul acesta și să îi spunem cocoșatu.(…) Niciodată nu m-a deranjat porecla asta pentru că știm că așa sunt, dar aveam satisfacția asta când veneau oamenii și întrebau unde e Sandu Cocoșatu.
Când mă vedeau atunci, înțelegeau. Toate somitățile, și din politică și din cultura noastră când veneau, întâi veneau și îmi strângeau mâna și apoi intrau în restaurant”, a povestit Sandu Cocoșatu la Fiță cu Adiță.
Secretul unui restaurant de succes
Sandu a povestit că nu a fost ușor să deschidă acest restaurant și nici să găsească o rețetă foarte gustoasă de mici. El a spus că nu a avut concediu deloc în 25 de ani.
„Timp de 25 de am muncit, fără concediu, de dimineața de la 8 până seara la 12.00 – 01.00. Dacă spun la cineva nu mă crede nimeni. Dacă lipseam o zi, îmi era foarte greu. Copiii plecau să se plimbe, apoi nepoții, eu nu am plecat niciodată”, a explicat celebru bucătar.
El a avut și satisfacții. Restaurantul său a fost vizitat de mai multe vedete din România, iar asta i-a adus zâmbetul pe buze.
„Ileana Stana Ionescu, Maria Cârneci. Au venit și fotbaliști Adi Mutu, Mircea Lucescu, Olăroiu, oameni care veneau și îmi cereau 10 – 20 mici și îi făceam cu drag. Mitică Dragomir îmi spunea: ‘Nea Sandu, pune-mi și mie 20’. Dacă cunoști un om și vrei să-l servești cu drag, totul îți iese bine”, a dezvăluit Sandu Cocoșatu despre vedetele care au mâncat mici făcuți de el.