Toate minciunile propagandei se năruiesc în fața statisticilor. Iar acestea arată clar că, în deceniiile care au trecut de la implozia Uniunii Sovietice, tendința pe plan mondial s-a accentuat - bogații au devenit din ce în ce mai bogați și mai puternici, iar clasa mijlocie a decăzut până la a se topi în masa proletariatului.

Dacă liderii comuniști controlau economia și își asigurau privilegiile prin puterea lor politică, astăzi procesul s-a inversat. Cei mai bogați oameni ai lumii acaparează, practic pe nesimțite, puterea politică, evident cu același scop de a-și apăra interesele.

Această sete de putere se află în spatele tuturor vorbelor frumoase despre societăți deschise, imigranți și minorități sexuale. Elitele financiare și clanurile care domină viața politică în cele mai puternice democrații ale lumii au nevoie de o ideologie „umanistă” care să le dea o aparență de legitimitate în fața „maselor”.

Acest fenomen de concentrare a puterii în mâinile unui grup din ce în ce mai restrâns de oameni este cunoscut de mai bine de un secol. În 1911, sociologul german de naționalitate italiană Robert Michels vorbea în cartea sa „Sociologia tendințelor oligarhice în democrația modernă” de existența unei „legi de fier a oligarhiei” care amenință orice organizație umană, inclusiv pe cele mai democratice.

Chiar dacă teoria lui Michels a împlinit deja un secol, intuițiile sociologului german sunt astăzi mai actuale ca niciodată. Vă invit să-i urmăriți raționamentul și să decideți singuri dacă teoria lui se poate aplica sau nu societății în care trăim! Michels susține că toate organizațiile complexe, indiferent cât de democratice sunt la început, ajung în cele din urmă niște oligarhii (de la cuvintele grecești oligos - puțin numeros și arche - putere).

Michels a observat că, din moment ce nicio organizație suficient de mare și complexă nu poate funcționa fără o conducere, puterea va fi întotdeauna delegată unor persoane alese sau numite. Potrivit sociologului german, care-și bazează teoria pe nenumărate exemple, „evoluția istorică batjocorește toate măsurile profilactice care au fost adoptate pentru prevenirea oligarhiei”.

Toate organizațiile ajung, așadar, în cele din urmă să fie dirijate de o „clasă de conducere”. Departe de a fi „slujitorii maselor” cum se intitulează în mod ipocrit, reprezentanții acestei clase ajung să domine autoritar structurile de putere ale organizației.

Michels merge chiar mai departe, dezvăluind strategiile pe care le folosesc oligarhii pentru a-și conserva puterea. Intuiția sa pare genială, dacă ne gândim că teoria a fost publicată înainte de apariția regimului comunist și a democrației liberale din vremurile noastre.

Prin controlul informației, cei aflați la putere își pot centraliza puterea cu succes, adesea cu o responsabilitate redusă. Se bazează pe apatia, indiferența și neparticiparea pe care majoritatea membrilororganizației o au în raport cu procesul de luare a deciziilor.

Michels susține că toate încercările (populiste, în zilele noastre n.r.), de a contesta clasa conducătoare sunt predispuse la eșec, deoarece conducătorii au capacitatea de a recompensa loialitatea, de a controla informațiile (prin presă n.r.) și de a stabili procedura după care se iau deciziile (prin legi n.r.).

Potrivit lui Michels, pericolul ca democrația să eșueze în cele din urmă într-o oligarhie este inevitabil, iar democrația reprezentativă nu poate fi considerată decât o fațadă menită să legitimeaze puterea unei anumite elite.

Socialist în tinerețe, Michels s-a alăturat, în cele din urmă, Partidului fascist al lui Benito Mussolini, sperând în mod greșit că acesta este viitorul societății. Colaborarea cu fascismul nu a știrbit, însă, nimic din valoarea ideilor sale, care au fost destul depopulare în America anilor 50.

Astăzi, însă, despre „legea de fier a oligarhiei” se vorbește din ce în ce mai puțin. Personal, nu împărtășesc total viziunea pesimistă a lui Michels. Chiar dacă toate organizațiile (partidele) sunt pândite de riscul de a deveni instrumente ale unei oligarhii, putem păstra, totuși, speranța că lupta dintre diversele cercuri de interese din interiorul societății at putea, măcar în teorie, să asigure pluralitatea opiniilor.

Din păcate, însă, în democrația liberală avem de a face cu o alianță a tuturor partidelor tradiționale în încercarea de apăra sistemul de nemulțumirea populară din ce în ce mai puternică.