Legea amnistiei, declarată neconstituțională. Curtea Constituțională anulează prevederi ce permiteau eliberarea unor criminali periculoși

Legea amnistiei, declarată neconstituțională. Curtea Constituțională anulează prevederi ce permiteau eliberarea unor criminali periculoșiÎnchisoare. Sursa foto: Jose Antonio Alba/ Pixabay

Republica Moldova. Prevederile legale care permiteau ca persoanele condamnate pe viață să fie eliberate după 30 de ani de detenție au fost anulate de Curtea Constituțională. Instanța a stabilit că modificările adoptate în 2022 la Legea privind amnistia au fost votate cu încălcarea Constituției. Și anume fără avizul Guvernului și fără o dezbatere  în Parlament.

Printre neregulile identificate se numără lipsa unei dezbateri complete în Parlament. Astfel, legea a fost votată doar în lectura a doua. De asemenea,  introducerea unor amendamente care nu aveau legătură cu proiectul de lege inițial și modificarea textelor adoptate înainte de publicarea în Monitorul Oficial. Mai grav, Guvernul nu a fost consultat cu privire la impactul financiar pe care l-ar avea eliberarea anticipată a deținuților.

curtea constitutionala republica moldova

Curtea Constitutionala - Republica Moldova / sursa foto: FB

Lipsa unor filtre de siguranță – risc pentru societate și victime

Curtea a subliniat că amnistia nu poate fi aplicată în mod arbitrar, mai ales în cazul persoanelor condamnate pe viață pentru infracțiuni foarte grave. Era necesară evaluarea riscului de recidivă de către un psiholog judiciar atestat, o garanție esențială care nu a fost prevăzută în lege.

Printre articolele declarate neconstituționale se numără cele care permiteau reducerea pedepsei pentru infractori periculoși, chiar dacă exista riscul ca aceștia să comită noi infracțiuni. Ca urmare a deciziei, legea revine la forma din 2021, care nu permitea comutarea pedepsei pentru deținuții condamnați pe viață.

Decizia Curții vine după ce Procurorul General a cerut anularea acestor modificări. Acesta a atras atenția că eliberarea deținuților fără evaluare psihologică este o omisiune gravă a statului. Mai mult, pune în pericol siguranța cetățenilor. Totodată, a menționat că eliberarea anticipată implică cheltuieli bugetare. Astfel, statul trebuie să acorde o indemnizație unică celor care ies din închisoare – iar aceste costuri nu au fost prevăzute în buget.

Cazuri concrete: infractori periculoși eliberați și recidive

Între 2024 și 2025, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, 24 de persoane condamnate pe viață au beneficiat de comutarea pedepsei sau au fost eliberate condiționat. Printre aceștia – Alexandr Sinigur, condamnat pentru omoruri la comandă, care a fost reținut din nou după eliberare. Totodată și Iurie Radulov, lider al unei grupări criminale, care a fugit din țară după ce a fost eliberat, dar a fost ulterior localizat.

Închisoare

Închisoare. Sursa foto: Pixabay

Modificările contestate au fost promovate de deputata Olesea Stamate. După scandalul public și valul de critici, Partidul Acțiune și Solidaritate a exclus-o din partid. De asemenea s-a cerut demisia din Parlament.

Concluzia Curții: siguranța publică trebuie să primeze

„Amnistia nu poate fi aplicată în mod arbitrar, fără garanții reale pentru siguranța publică și pentru drepturile victimelor”, a declarat președinta Curții, Domnica Manole. Prin această hotărâre, instanța constituțională oprește aplicarea unei legi controversate. De asemenea restabilește prevederile anterioare, mai restrictive, pentru protejarea cetățenilor.