Gândind că 30 decembrie este în fiecare an prilej de nostalgii regaliste sau monarhiste, zi în care unii chiar afirmă că monarhia din România este încă forma oficială de guvernământ, am zis să vă propun și un alt registru de abordare a temei.
Pentru că de-a lungul timpului Evenimentul Istoric și Evenimentul Zilei au publicat multe materiale despre actul abdicării de la 30 decembrie 1947, manifestându-ne de multe ori subiectivismul prin simpatia pentru ultimul monarh al României, am ales pentru astăzi o povestioară de lângă București, legată de ziua fatidică, dar și un bun exemplu despre cum Istoria devine un simplu mijloc de propagandă în mâna mai-marilor zilei.
Povestea e legată de o mică localitate de lângă București, pe drumul de Giurgiu. În ultima sută de ani, localitatea și-a schimbat numele de mai multe ori, de fiecare dată fiind aleasă o denumire cu rezonanțe istorice, părând că așezarea e aleasă de conducători ca un stativ pe care să stea simbolul recunoștinței lor pentru un personaj sau un eveniment din trecut!
Inițial, localitatea s-a numit Copăcenii de Sus sau Copăceni-Carada, fiind ba o comună cu un singur sat ba unul dintre cele două sate care formau comuna Copăceni. De câteva ori s-a schimbat și județul din care făcea parte, ea trecând din județul Ilfov în regiunea București, apoi în Giurgiu, de acolo în Sectorul Agricol Ilfov, ca acum să fie în județul Ilfov.
În 1931, Copăcenii au primit numele Regele Ferdinand, ca omagiu adus monarhului care ne părăsise în 1927.
Când s-a instaurat regimul comunist, nu mai mergea ca o comună să poarte numele unui reprezentant al ”regimului burghezo-moșieresc”, așa că localitatea devine 30 Decembrie.
Din 1950 până în 1989, ea a purtat acest nume, dar nu a rămas localitatea săracă de pe drumul de la București la Giurgiu.
Dumnezeii economiei de stat socialiste au ales acest loc pentru a organiza o fermă de partid uriașă. De aici erau aprovizionate tot mai puținele locuri de răsfăț ale conducătorilor și tot de aici se onorau comenzile făcute de familiile acestora.
Dar peste acest renume se mai adaugă unul, în 1967.
Proaspăt intrată în Europa de Est, compania care produce Pepsi a încheiat un contract cu Republica Socialistă România, înțelegere prin care americanii aduceau esența necesară producerii băuturii și primeau în schimb vinuri românești.
Prima – și singura, până în 1991 – fabrică de Pepsi a fost amplasată tot în 30 Decembrie.
La Revoluție, numele legat de instaurarea comunismului a fost șters și el de pe semnele de intrare și ieșire, dar, culmea, este ales iar unul istoric: 1 Decembrie, devenit tot atunci și Zi Națională.
În ultimele trei decenii, ferma de partid a decedat sub povara privatizărilor și reîmpropietăririlor, iar prima fabrică de Pepsi a devenit neînsemnată față de alte capacități de producție în țara noastră a băuturii răcoritoare.
Copăcenii au redevenit o localitate oarecare de pe drumul spre Giurgiu, dar cu un nume cu rezonanță istorică...