Lee Kuan Yew, decedat în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 91 de ani, a ocupat postul de premier al statului-oraș insular Singapore între 1959 și 1990, perioadă în care a marcat profund istoria țării sale căreia i-a oferit o poziție unică pe harta lumii. După cum el însuși spunea, a reușit „construirea unei națiuni plecând de la nimic”.

 

Orașul-stat așa cum se prezintă el astăzi, „tigrul asiatic”, cum i se mai spune datorită dezvoltării sale economice spectaculoase, este în mare parte opera acestui politician de o forță ieșită din comun, arhitect și vizionar, considerat unanim una din figurile centrale ale istoriei moderne a Asiei de sud-est.

Lee Kuan Yew, cu nume predestinat, „lumina care ajunge departe”, potrivit RFI, sau „glorie, onoare”, potrivit Le Monde, s-a născut în 1923, pe 16 septembrie, într-o familie de origine chineză înstărită. Tânărul Lee a fost nevoit să-și întrerupă studiile din cauza celui de-al Doilea Război mondial, dar la sfârșitul ocupației japoneze, a părăsit Singapore pentru a se înscrie la prestigioasa London School of Economics, apoi la Cambridge, pentru a studia dreptul, și în cele din urmă la Middle Temple, unde a făcut parte din grupul studenților care reclamau sfârșitul dominației britanice (Singapore era la vremea aceea colonie britanică și prima bază navală a Coroanei în Extremul-Orient)

Înarmat cu acest remarcabil bagaj universitar, care îl va ajuta mai târziu să devină unul dintre cei mai ascultați și influenți analiști ai Asiei, Lee revine la Singapore, unde se înscrie în barou.

În 1954 pune bazele PAP, Partidul Acțiunii Populare, care, după numai cinci ani de la înființare, câștigă alegerile legislative la capătul unei campanii centrate pe anticolonialism și anticomunism.

1959 este așadar anul cheie, anul în care Singapore iese de sub tutela britanică și își începe incredibila metamorfozare. Lee suprimă bidonville-urile, cartierele sărăcăcioase de periferie, construiește locuințe sociale, se implică în emanciparea femeilor, îmbunătățește educația și industrializează țara.

Sub conducerea premierului-avocat, Singapore, micuța enclavă fără resurse naturale, devine una din cele mai avansate economii din Asia. La rândul său, Lee Kuan Yew ajunge rapid sursă de inspirație pentru regimurile din zonă. Se pare că succesul și viziunea temerară ale lui Lee l-au determinat pe liderul comunist chinez Deng Xiaoping să-și angajeze țara pe drumul reformelor economice. Așadar, dintr-o anumită perspectivă, cea mai formidabilă tranziție economică înregistrată în istoria umanității poartă amprenta acestui om care nu și-a dorit decât să piloteze un teritoriu ce numără astăzi mai puțin de șase milioane de locuitori.

Singapore, un model? Cifrele vorbesc de la sine, scrie Les Echos. An după an, orașul-stat este identificat de Banca Mondială drept teritoriul cu cel mai bun climat de afaceri din lume. Cu cei 56.000 de dolari pe cap de locuitor, Singapore este, în materie de nivel de viață, prima între țările asiatice, și la egalitate cu Statele Unite și înaintea Germaniei sau Japoniei. Asta în condițiile în care, în 1965, veniturile medii ale singaporezilor nu depășeau 512 dolari. Astăzi, 90% din singaporezi sunt proprietarii locuințelor în care trăiesc grație unui ingenios sistem de subvenționare.

La baza acestui succes au stat un pragmatism lipsit de complexe și o încredere organică în ideologiile sale. În vreme ce mai multe puteri regionale aveau o abordare colectivistă a economiei (China și India în special), Lee Kuan Yew, chiar dacă cochetase în tinerețe cu socialismul, a făcut tot ce i-a stat în putere să-și lege strâns țara de economia mondială, înțelegând că, în afara poziției sale geografice, Singapore nu dispune de alte atuuri (nici populație numeroasă, nici minerale, nici hidrocarburi, nici măcar apă dulce). Mai rău, orașul-stat nu putea conta nici măcar pe o puternică identitate națională: chinezi, malaiezieni, indieni coabitau fără măcar o istorie comună.

În consecință a decis să forțeze utilizarea limbii engleze, mizând serios pe educație și făcând tot posibilul ca Singapore să devină atractiv în ochii investitorilor internaționali. În special eradicând corupția, acordând înalților funcționari statali remunerații atât de generoase încât responsabilii guvernamentali ai marilor puteri pălesc și astăzi de invidie la auzul sumelor cu pricina. Scopul a fost, bineînțeles, prevenirea șpăgilor. Favorizând câștigul și investițiile, menținând inflația sub control, concentrându-se pe sectoarele industriale cheie, Lee Kuan Yew, adept al dirijismului, nu s-a poticnit în „amănunte” precum libertatea de expresie sau adversari incomozi.

În acest sens, Lee Kuan Yew a fost încarnarea machiavelismului politic, un om pentru care scopul – dezvoltarea țării sale – a scuzat mijloacele. Va mărturisi, de altfel, că mereu s-a gândit că Machiavelli avea dreptate: „Dacă nimeni nu se teme de mine, înseamnă că nu sunt bun de nimic”. ”Nu spun că am făcut doar lucruri bune, susțin doar că am avut un scop onorabil”, preciza legendarul lider politic într-un interviu acordat pentru New York Times, în 2010.

”Am făcut o serie de lucruri regretabile. Am trimis după gratii oameni care nu au beneficiat de un proces”, mărturisea el cu o sinceritate dezarmantă.

Un an mai târziu, Lee Kuan Yew părăsea definitiv scena politică, lăsând în urmă o moștenire fabuloasă, aclamată de majoritatea concetățenilor săi, și o uriașă provocare pentru fiul său, Lee Hsien Loong, actualul premier. Acesta se  confruntă cu o schimbare de optică a unei importante părți a societății care aspiră spre un pilotaj politic mai puțin dirijist și paternalist, atitudine exprimată cu ocazia scrutinului din 2011 când partidele de opoziția au recoltat 40% din voturi. Dacă se va decide să realizeze tranziția către o societate mai liberă, Singapore ar pute fi din nou avanpostul din istoria Asiei. Bineînțeles, sub privirile atente ale Pekinului, conchide publicația franceză Les Echos.