Lecțiile lui Mircea Lucescu: În fotbal, lumea te aplaudă, dar în momentele grele, doar cei dragi sunt lângă tine

Lecțiile lui Mircea Lucescu: În fotbal, lumea te aplaudă, dar în momentele grele, doar cei dragi sunt lângă tineMircea Lucescu. Sursa foto: frf.ro

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai respectați antrenori români, a oferit un interviu amplu în care a vorbit despre momentele esențiale din viața sa, copilăria marcată de greutăți, începuturile în fotbal și filosofia sa de viață.

Lucescu a învățat să lupte încă de mic pentru orice își dorea

Crescut într-o familie modestă, cu cinci frați, Lucescu a învățat să lupte încă de mic pentru orice își dorea. Tatăl său, rănit în război, era analfabet, dar și-a dorit mereu ca fiii săi să aibă acces la educație.

„Am învățat alfabetul împreună cu tata, care fusese obligat de Partidul Comunist să facă patru clase. Când eu eram în clasa a II-a, el termina ciclul primar,” își amintește antrenorul.

Copilăria a fost marcată de lipsuri, dar și de o dorință puternică de a se autodepăși. Nu avea rechizite, dar învăța cu pasiune. Își împărțea timpul între joaca în natură și studiul nocturn, citind la lumina slabă a unei lămpi, visând să cunoască limbi străine.

Primele încercări în fotbal

Deși a visat mereu la o carieră în sport, începuturile nu au fost ușoare. A fost respins de Clubul Central al Armatei (CCA), dar asta nu l-a descurajat. Cu timpul, și-a demonstrat valoarea, marcând 25 de goluri împotriva Stelei, echipa care inițial nu l-a considerat suficient de bun.

Un om-cheie în cariera sa a fost profesorul Victor Stănculescu, care i-a oferit primele șanse în fotbalul organizat.

„M-a scos din cartier, mi-a dat geantă, îmbrăcăminte și un bon de masă, cu care mâncam la prânz în Lipscani. A fost prima mea șansă reală,” povestește Lucescu, în interviul dat pentru Formula As.

Ascensiunea și filosofia sa de viață

Odată intrat în lumea fotbalului, Mircea Lucescu nu s-a mai oprit. A jucat în finala campionatului de copii, iar talentul său l-a propulsat rapid spre echipe mai mari. Pasiunea pentru studiu l-a determinat să continue și facultatea, iar acolo și-a cunoscut soția, pe Neli, cea care l-a sprijinit necondiționat.

„Neli a lăsat totul pentru mine! Lucra la radio, scria scenete pentru copii, dar a ales să fie lângă mine. Sensibilitatea ei și gustul pentru frumos m-au îmbogățit enorm,” mărturisește antrenorul.

Pe teren și în afara lui, Lucescu a avut mereu standarde ridicate. A impus disciplină și educație jucătorilor săi, ducându-i la spectacole de operă și în tururi culturale înaintea meciurilor.

„Le spuneam mereu: mergeți acasă și spuneți ceva interesant familiei. Aveți privilegiul de a vedea lumea, trebuie să aduceți cunoștințe în comunitățile voastre.”

Mari jucători și lecții de leadership

În cariera sa de antrenor, Mircea Lucescu a lucrat cu nume mari precum Ronaldo Nazário, Roberto Baggio și Javier Zanetti. Relația sa cu acești fotbaliști de top a fost una bazată pe respect reciproc.

„Am avut relații excelente cu mari jucători. Cu Ronaldo Nazário, de exemplu, m-am înțeles extraordinar. Și acum, de fiecare dată când ne întâlnim, ne amintim cu plăcere de vremurile petrecute împreună.”

Dar nu toți jucătorii au fost ușor de gestionat. Gică Hagi, Sergen Yalçın sau Dănuț Lupu au fost talente greu de strunit.

Ianis Hagi preia tricoul tatălui său

Gică Hagi, un jucător greu de strunit (spune Mircea Lucescu). Sursa foto: captura video

„Nu am acceptat niciodată ca obrăznicia să fie confundată cu personalitatea. Mulți tineri de azi cred că dacă au tupeu, înseamnă că au caracter. Greșit! Respectul și munca sunt cele care te definesc.”

Mircea Lucescu și singurătatea succesului

Deși a avut o carieră plină de victorii și trofee, Lucescu recunoaște că succesul vine la pachet cu singurătatea.

„Când ajungi acolo, sus, singurul sprijin real rămâne familia. În fotbal, lumea te aplaudă, dar în momentele grele, doar cei dragi sunt lângă tine.”

La 78 de ani, Mircea Lucescu rămâne o figură emblematică în fotbalul românesc și internațional.

Ne puteți urmări și pe Google News
00:00/01:03
Ana Nedea, povestea drumului către succes 7
Truvid
auto skip