Nimerind, cândva, în aceeaşi cameră de hotel cu scriitorul M.M. (lipsit de valoare, dar megaloman), i-am mărturisit, pe un ton dramatic, că n-am deloc succes la femei.

- De fapt, i-am spus, nici nu ştiu cum se cucereşte o femeie. Mereu aud despre aventurile amoroase ale altora, dar mie nu mi se întâmplă niciodată aşa ceva, îmi vine să cred că toate istoriile de genul ăsta sunt legende. S-a culcat oare, cândva, cu adevărat, de-a lungul sutelor de ani, vreun bărbat cu o femeie?

Eu stăteam întins pe spate, în patul meu, cu mâinile sub cap, iar M. M., scund şi uşor pleşuv, ca un Napoleon al cuceririlor amoroase, se plimba prin cameră şi se aprindea tot mai mult.

- Vai, domnule Alex Ştefănescu, dar numai eu m-am culcat cu vreo patru sute. E treabă simplă. Şi puteţi şi dv. s-o faceţi oricând. Numai să ştiţi cum să procedaţi.

- Tocmai asta e problema, că nu ştiu.

- Vă explic eu şi o să aveţi mari satisfacţii. Uitaţi-vă la mine! Să zicem că acolo, pe scaunul ăla, e o tipă. O vedeţi?

- Da, mi-o imaginez. Nu mi-e greu, fiindcă toată ziua numai la femei mă gândesc.

- Prima mişcare este să o priviţi pătrunzător.

- Ce înseamnă „pătrunzător”?

- Hai, lăsaţi-mă! Nici asta nu ştiţi?! Uitaţi-vă la mine, cam aşa...

Şi M.M. îşi lăsă capul într-o parte şi o privi pe femeia imaginară ca un specialist în chirurgia estetică pe o clientă cu faţa arsă de napalm.

- Aha, am îngăimat eu. Adică să o privesc atent.

- Mai mult decât atent. Siderat, ca pe o revelaţie. După un timp, în mod sigur, ea o să vă remarce.

- Şi dacă nu-i place ce vede?

- Nu-i daţi timp de gândire. Vă duceţi la ea şi, fără nici o întârziere, îi spuneţi că o căutaţi de o viaţă întreagă, că e femeia din visurile dumneavoastră şi că...

- Dar dacă nu e?

- Asta-i bună! Chiar nu înţelegeţi? Băgaţi texte! La texte, măcar la texte, vă pricepeţi...

- ...

- Iar după toată vrăjeala, îi mai spuneţi că trebuie să fie a dumneavoastră atunci, pe loc, că vă sinucideţi dacă nu vă cedează.

- Înţeleg. Dar asta înseamnă că dacă nu-mi cedează va trebui să mă sinucid...

- Vai, dom’le, ce greu pricepeţi, totuşi! Se vede lipsa de experienţă. Nu moare nimeni dintr-o declaraţie de conjunctură. Ca să nu mai zic că nici nu va fi cazul. Pe femeie, cuvintele astea o ameţesc şi cedează.

- Credeţi ?!

- Sunt sigur. Dar, atenţie! Şi acum urmează regula cea mai importantă (ar trebui să v-o notaţi): nu pierdeţi momentul!

- În ce sens?

- Când o vedeţi ameţită, treceţi imediat, dar imediat, la acţiune!

- De ce imediat?

- Ca să nu se răzgândească. Ca să nu-şi aducă aminte că e măritată.

- E măritată?!

- Poate fi. O clipă dacă întârziaţi, începe să calculeze, că nu e bine să cedeze prea uşor, că poate avea încurcături şi tot felul de chestii din astea, care o... trezesc. În concluzie, nu-i daţi timp de gândire! Atacaţi-o pe loc!

M.M. îşi însoţi aceste cuvinte de o gesticulaţie extrem de expresivă, înşfăcând-o pe femeia imaginară şi depunând-o pe un pat şi el imaginar:

- O trântiţi în pat şi o mozoliţi fără întrerupere, chiar şi în timp ce o dezbrăcaţi. L-am întrebat cu o curiozitate sinceră:

Şi dacă nu-i nici un pat prin apropiere?

Uf! Dar de ce vă trebuie neapărat un pat? O puneţi pe un birou, pe o masă, pe un fotoliu, ori chiar jos, pe duşumea! Are vreo importanţă?

Nu, nu. Dar credeam că e vreo regulă.

Partea de logistică nu e treaba mea. Eu vă spun numai cum e cu atacul psihologic. Obosit şi transpirat, M. M. se aşeză şi el în patul lui şi mă întrebă:

Aţi reţinut ceva din ce v-am spus?

Totul, cuvânt cu cuvânt. În mod special, mi-a rămas în minte ideea că nu trebuie să întârzii nici o secundă.

- E bine. Să faceţi exact aşa cum v-am spus eu şi o să vedeţi că o să-mi mulţumiţi.

*

M. M. nu și-a dat nicio clipă seama că mă joc, că mă amuz pe seama lui. Așa se face că la despărțire, când fiecare a plecat spre orașul în care locuiește, el m-a bătut pe umăr și m-a privit încurajator, ca și cum aș fi plecat într-o misiune militară în Afganistan. Au trecut anii. De câte ori se întâmplă să ne întâlnim (rar, o dată – de două ori pe an), M.M. mă întreabă enigmatic, ca să nu înţeleagă cei din jur despre ce e vorba:

- Merge treaba, merge?

Perfect, îi răspund eu. Nu ştiu cum să vă mulţumesc. De când v-am cunoscut, viaţa mea s-a schimbat în bine.

- Ce vă spuneam? E treabă simplă. Spunând aceste cuvinte, M.M. îmi face, de fiecare dată, cu ochiul şi se îndepărtează mândru de rezultatele pedagogiei lui.