Evoluțiile de dată recentă din Siria merg într-o direcție stranie, în ultima vreme, o situație care riscă să agraveze și să distorsioneze modul în care privind umanitarismul, egalitatea de șanse și democrația, la nivel global.
Astfel, există un curent major care vorbește despre faptul că, decât să avem o anarhie generalizată, un stat eșuat sau slab sau o preeminență a libertății – fapt ce poate duce la umplerea vidului de către jihadiști sau extremiști de tot felul – e mai bună o dictatură dură și serioasă, un regim autocratic și o aliniere a popoarelor în umbra conducătorilor puternici, care spoliază resursele statului, le bagă în propriile buzunare și a unei elite restrânse, dar măcar e liniște. Pe o asemenea bază, Ceaușescu era și acum președinte, dacă-l mai ținea viața.
Ca în perioadele începuturilor democratice din România, atunci când o populație obișnuită cu conformism și obediență s-a trezit în pragul tumultului primelor confruntări de idei din democrația incipientă, cu mijloace dure utilizate nu rareori, ideea liniștii sub un autocrat în locul echității, dreptății, moralei, democrației poate să revină în prim plan astăzi, după evenimentele din Libia. Ba chiar e contestată de plano întreaga primăvară arabă, pe motiv că a dus la anarhie, destabilizare, și a preluării conducerii statelor de către revoluționari de profesie, fără cunoștiințe administrative, iar pe fondul lipsei de fermitate și profesionalism s-au extins structurile paramilitare sau jihadiste.
Ei bine, chiar dacă Rusia joacă un rol sistematic în promovarea acestei idei, prin contestarea revoluțiilor colorate care duc la anarhie și destabilizare, chiar schimbare de regim, ideea de a oprima demonstrațiile pașnice sau de a ostraciza criticii, sau și mai mult, de a nega opțiunile alternative de dragul stabilității sub un autocrat mi se pare o impunitate. Iar azi, când Rusia sprijinindu-l pe Al Assad a preluat inițiativa în Siria, există o vagă senzație, și un fals promovat consecvent la nivel public, că e mai bine cu autocratul Assad, responsabil de crime împotriva propriului popor, ba chiar utilizând arme chimice, arme de distrugere în masă, pentru că repune ordinea și elimină Daesh autointitulat Stat Islamic, decât anarhia și jihadismul.
În fapt, trebuie nuanțată și explicată pe deplin realitatea de pe teren: nici Al Assad, nici Rusia nu au combătut aproape deloc Daesh Stat Islamic până azi, când, după înțelegeri cu reprezentanții mișcării teroriste, cărora le-au permis și traversări de linii de front și relocări, a decis să preia controlul unor teritorii în deșert, din cele aflate în zestrea Daesh, pe motivul unei poziționări mai bune a pupilului politic Bashar al Assad în perspectiva viitoarei negocieri a Siriei.
Apoi, sistemul autocratic și represiv al lui Assad nu putea supraviețui, și nu poate să o facă nici astăzi. Aveam o Sirie cu o majoritate sunită, dominată de minoritatea alawită pro-iraniană a lui Assad. Democrația presupunea alegereaar fi dat un președinte și un guvern majoritar sunit. Schimbarea regulii nu avea cum să reziste, Iar Bashar al Assad nu poate reveni la conducerea Siriei, decât vremelnic, și asta într-o Sirie mult mai mică, cu teritorii amputate și deschiderea șantierelor și a cutiei Pandorei pentru noi conflicte în regiune.
Or intervenția rusă cu obiective de salvare a regimului, dobândire de avantaje strategice mai mari decât Tartus și Latakia și subminarea proiectelor și a intereselor Occidentului peste tot în lume, a avut loc într-un context de reținere a unui Barack Obama cu Premiul Nobel pentru Pace încă de la început de mandat și a unui Președinte Trump care a câștigat mandatul cu programul de a îmbunătăți relațiile cu Rusia, aspecte care au făcut ca dominația în Siria să fie păstrată încă de Rusia, cu costuri foarte mari și beneficii strategice vremelnice.
În fapt, o soluție reală în Siria nu are cum să-l readucă în prim plan pe Al Assad, chiar dacă revenirea refugiaților nu va mai reface, cel mai probabil, raportul demografic anterior și nu va permite o schimbare drastică, pe baze electorale, a actualei situații prea repede. Cel mai probabil va duce la scindarea Siriei, sau la un acord de tip federal cu largi atribuții ale kurzilor și opoziției siriene nepactizante pe zonele pe care le acoperă, cu un rol al opoziției susținute de Turcia ce urmează a fi definit. Doar separarea intereselor, fractalizarea opoziției poate să ducă la prelungirea vieții politice a lui Al Assad și menținerea lui, în primă fază, în Siria.
Recomandările noastre
