„Totul e sub control”, asigură președintele rus. Motivele foarte politice care îl determină să minimizeze amploarea flagelului.
Denunțul vine din partea unuia din cei mai apropiați aliați ai Moscovei: Alexandr Lukașenko, preşedintele autoritar al Belarusului. „Infectarea cu coronavirus se răspândește în Rusia”, spune el. Cel care are aproape 1.000 km de frontieră comună cu marele vecin rus nu aduce nicio dovadă, dar spune sus și tare ceea ce mulți cred fără să spună, scrie Le Point, citat de Rador.
O privire pe statistici este suficientă pentru a da credit afirmațiilor sale. De la începutul epidemiei, Rusia numără oficial 199 de persoane infectate și un mort. O femeie în vârstă de 79 de ani a decedat pe 18 martie la Moscova.
Adică o proporție derizorie având în vedere o populație de 145 de milioane de locuitori.
Chiar și Luxemburgul cu cele 203 cazuri ale sale depășește continentul rus. Fără a mai vorbi despre recordul italian cu peste 35.700 de bolnavi (joi, 19 martie).
Și dacă admitem că autoritățile au făcut peste 133.000 de teste, așa cum pretind, Rusia are rata de răspuns pozitiv cea mai slabă din lume.
Sete de putere
Prin urmare, cum să explici că noul coronavirus plecat din China a putut trece peste vreo zece fusuri orare ajungând în inima Europei sărind peste cel mai mare stat al planetei? Greu de imaginat că închiderea frontierei cu China decisă la sfârșitul lui ianuarie de către Moscova a permis să se obțină un asemenea rezultat.
Există un motiv. El este politic. Vladimir Putin are o agendă de primăvară încărcată. Pe 22 aprilie, el intenționează să supună unui referendum proiectul lui pentru o nouă Constituție. Un text care se rezumă la o prioritate: să-i permită să ocupe din nou fotoliul prezidențial la finalul mandatului său în 2024. Și să-și continue astfel domnia până în 2036 dacă dorește.
El bifează și o altă dată. Această cvasi-sfântă zi de 9 mai, ziua în care țara trebuie să sărbătorească victoria asupra Germaniei naziste. Cu o serie de șefi de stat printre care Emmanuel Macron, invitat la defilarea a 10.000 de militari, printre care soldați francezi. O adunare grandioasă pentru un Putin în plină lumină.
„Minciuni flagrante”
Confruntat cu aceste două termene, coronavirusul vine să încurce lucrurile. Rezultat: puterea întârzie să prezinte realitatea. Și se înfundă în „minciuni flagrante”, acuză chiar un raport al serviciilor din Uniunea Europeană.
O grupare de medici anonimi povestește că a alertat despre un aflux iminent de pacienți suferind de pneumonie în ianuarie. Adică 2.000 de cazuri probabile de coronavirus. Dar cuvântul nu e niciodată rostit.
În Rusia, este adevărat, fiecare are conștiința stării proaste a echipamentelor sanitare și trăiește cu spectrul de a trebui să stea în spital. În ultimele zile, bolnavii atinși de virus și internați în spitaul 40 din Komunarka, lângă Moscova, au fugit înainte de a fi aduși înapoi de poliție. Două femei au fugit de asemenea dintr-o instituție din Sankt-Petersburg.
În același moment, a venit o nouă știre deconcertantă. Evghenii Prigojin, un oligarh apropiat de Putin, se va ocupa să furnizeze hrană pentru două viitoare spitale destinate să primească bolnavii de coronavirus.
Or, el are o reputație execrabilă. Nu numai din cauza „uzinelor lui de troli” acuzați de amestec în alegerile americane din 2016. El are și o companie de restaurante. Cam îndoielnică, deoarece în decembrie 2018 a intoxicat 127 de copii din șapte grădinițe.
Jos măștile
Altă sursă de îngrijorare: testele. Cea mai mare neclaritate în jurul fabricării lor. O societate din Kazan a primit se pare misiunea de a furniza 100.000 de echipamente și 56 de mini-laboratoare. Doar că nimeni nu-i cunoaște proprietarul. „Miroase a deturnare de fonduri”, a subliniat Alexei Karnauhov, de la centrul anticorupție afiliat partidului Iabloko. Cât despre măști, guvernul a decis se pare să încredințeze o parte a fabricării lor deținuților și militarilor.
Continuând să minimizeze amploarea flagelului, Putin înțelege de acum că poate obține un beneficiu politic din această situație. În alocuțiunea sa în fața Parlamentului, a vorbit despre coronavirus ca factor de „instabilitate” în aceeași măsură ca și amenințările externe venite din vest. Subînțeles: numai el poate garanta stabilitatea țării. Și pentru multă vreme.
Pe 17 martie, el a vizitat chiar un centru de informare privind coronavirusul. Printre instrumentele folosite, 9.000 de camere de supraveghere în plus, instrumente de recunoaștere facială destinate să verifice carantina și cenzurarea „informațiilor false” difuzate pe rețelele de socializare.
O panoplie însoțită de închiderea școlilor și de anularea evenimentelor sportive. Cu, în plus, interzicerea adunărilor de peste 50 de persoane. O ultimă măsură care vine la timp pentru a ucide în fașă proiectul opoziției de a manifesta împotriva „loviturii de stat constituționale”. Putin afirmă: „Totul este sub control”.