Marii bogătași ai lumii nu-și pierd privilegiile nici în momente de restriște. Politicienii și bogații lor susținători de umbră știu să folosească informațiile confidențiale pe care le primesc în calitatea lor de demnitari pentru a scăpa cât mai ieftin din criza uriașă pe care pandemia de coronavirus a dezlănțiit-o deja! Toate amănuntele vin de la cotidianul francez Le Figaro!
„Câțiva oficiali americani sunt acuzați că au efectuat tranzacții pe piața bursieră pe baza informațiilor confidențiale. Din câte se pare, senatori americani au profitat de informațiile pe care le aveau datorită funcțiilor lor pentru a efectua tranzacții fructuoase pe piața de valori la începutul crizei coronavirusului.
La jumătatea lunii februarie, președintele Comitetului de Informații al Senatului, Richard Burr, beneficiar al rapoartelor confidențiale despre răspândirea coronavirusului, şi-a vândut o parte din portofoliul de acțiuni, pentru 1,6 milioane dolari. La rândul său, senatorul republican de Carolina de Nord şi-a lichidat părţi din acțiunile sale în lanțurile hoteliere care, de atunci, au pierdut peste 30% din valoarea lor, obținând un câștig de capital imens.
Cincisprezece zile mai târziu, în timp ce Donald Trump și Partidul Republican continuau să minimalizeze gravitatea situației, Burr a ținut o reuniune la Capitol Hill Club din Washington cu un club de donatori bogați. "Un lucru pe care vi-l pot spune despre acest lucru este că virusul este mult mai agresiv în transmiterea sa decât orice am văzut în istoria recentă. Seamănă cu pandemia din 1918", i-a avertizat senatorul pe cei prezenţi la întâlnire.
Se pare şi că alți trei senatori, doi republicani, Kelly Loeffler și James Inhofe, și o democrată, Dianne Feinstein, au vândut acțiuni de sute de mii de dolari la doar câteva zile după ce au participat la o întâlnire confidențială a Senatului despre criza din sănătate.
Kelly Loeffler, senatoare de Georgia și soția secretarului Bursei de la New York, ar fi vândut, împreună cu soțul ei, ar fi vândut acțiuni în valoare de între 1 și 3 milioane de dolari de acțiuni, în zilele ulterioare acestei întâlniri. În același timp, cei doi ar fi cumpărat acțiuni la companii care comercializează software de teletransformare.
Suspecți de tranzacționare privilegiată, acești senatori par să fi acționat încălcând Legea pieţei de capital (Stock Act), o lege care le interzice aleșilor din Congres să efectueze tranzacții financiare bazate pe informații care nu sunt publice.
Chiar și Tucker Carlson, unul dintre prezentatorii vedetă ai postului conservator Fox News, consideră acest comportament incalificabil. "Nu există o crimă morală mai mare decât aceea de a-ţi trăda țara în perioade de criză, iar asta pare să fie ceea ce s-a întâmplat", a spus el joi seara în cadrul emisiunii sale.
"Poate există o explicație acceptabilă pentru ceea ce a făcut", a adăugat Carlson, vorbind despre Richard Burr. "Dacă există, ar trebui să ne spună imediat ... În caz contrar, el trebuie să demisioneze de la Senat și să fie urmărit penal pentru tranzacționare privilegiată".