A fascinat capitalele Europei la începutul secolului trecut prin dansurile ei ameţitoare, a sucit capetele bărbaţilor şi a atras atenţia serviciilor de spionaj, pentru care lucra într-un mod "rămas încă neclar până astăzi", după cum notează unii biografi.

Nimeni nu îşi închipuia că femeia, dansatoarea acoperită cu voaluri de matase, prin ale căror falduri i se întrezăreau formele nu era nicidecum de origine orientală, aşa cum se lăuda. Accentul era tipic olandez, iar persoana care se lăuda că dansase în India se născuse în orăşelul Leenwarden, unde tatăl ei, Adam Zelle ţinea un magazin de pălării. El a înregistrat-o personal în registrul stării civile cu numele de Margaretha-Geertruida Zelle - dezmierdată ulterior cu diminutivul Grietje. Supranumită, printre altele, mai târziu, Femeia-Cameleon. Cunoscută deja pe tot mapamondul sub numele de Mata Hari... În costumul Evei Toată lumea a auzit de ea, au apărut vrafuri de cărţi şi destule filme având-o ca subiect pe acestă femeie fascinantă, pe "spioana totală"- după a fost numită deseori . Viaţa ei a fost răscolită de-a lungul timpului pe toate feţele, iar atenţia a fost întotdeauna îndreptată mai mult asupra aventurilor ei, şi modului de "a opera", şi mai puţin asupra zilei când, în cele din urmă, a fost arestată! Pentru spionaj în slujba nemţilor şi înaltă trădare. S untem în ziua de 13 februarie 1917, orele şapte dimineaţa. Oamenii legii năvălesc în apartamentul ocupat de Mata Hari, în elegantul hotel "Elysee Palace" din Paris. Femeia din apartament îi primeşte în costumul Evei, cu explicaţia: "Intraţi, dacă nu vă e ruşine să daţi buzna în dormitorul unei doamne!". Apoi s-a îmbrăcat rapid, le-a oferit poliţiştilor bomboane de ciocolată şi s-a lăsat arestată, spre a fi dusă la Palatul de Justiţie. În celula numărul 13 După un interogatoriu de o oră, a fost condusă la inchisoarea Saint-Lazare, în celula numărul 13, unde au mai fuseseră încarcerate personalităţi de vază, ajunse pe mâna justitiţiei. Acuzaţia de spionaj şi înaltă trădare apăsa greu asupra învinuitei, dând satisfacţie opiniei publice, dornică de scandaluri. Procesul a durat opt săptămâni, iar Femeia-Cameleon s-a apărat din toate puterile. Cea mai gravă acuzţie era aceea că transmisese mesaje sub numele de cod H21, dar presa se întreba deja dacă pentru a o învinui de acest lucru, "merita oare să li se aducă la cunoştinţă germanilor că au fost descifrate nu numai codurile lor, dar şi parolele?". Învinuita Margaretha-Geertruida Zelle, alias Mata Hari nu putea fi judecată cu principala proba pe masa. Poate, eventual, cea de a doua probă, putea fi mai utilă: semnase cu mâna ei, pe "condicuţa" de plată a serviciilor secrete germane (la Madrid), primirea unei importante sume de bani. "Nu am făcut niciodată dragoste cu nimeni pe gratis", "Am servit un maior german, care m-a platit şi eu am semnat", "Ce vă interesează unde am decontat banii propriei plăceri, asta n-a interesat niciodată vreo femeie care practică amorul pe bani", sunt numai câteva din frazele cu care Mata Hari a uimit auditoriul la proces. Condamnată la moarte Mata Hari aproape îi sfida pe acuzatorii ei: "Aţi muşcat de nada întinsă de duşman", "Codurile sunt false", "Indicativul este imaginar, lansat anume de duşman ca să trimită serviciile franceze pe o pistă falsă şi să vă pierdeţi cu toţii vremea degeaba, ceea ce chiar faceţi". Însuşi avocatul ei a rămas uimit de logica şi elocinţa clientei sale. Completul de judecată a rămas însă neînduplecat. Achitarea unei spioane a duşmanului pe timp de război ar fi fost de neconceput pentru opinia publică. După o deliberare de numai zece minute, Margaretha-Geertruida Zelle a fost în cele din urmă condamnată la moarte. Şi-a ascultat sentinţa zâmbind, în timp ce, după mărturiile unora, avocatul apărării plângea. Întors cu ea în celulă, avocatul i-a propus o ultimă soluţie: să rămână însărcinată". Ea poate fi condamnată, dar nu poate fi executat un copil nevinovat, iar el avocatul, va avea grija să obţină formalităţile legale. S-a prezentat şi cu un doctor, pregătit pentru examenul medical. Ea a refuzat catgoric. În dimineaţa de 16 octombrie 1917, s-a îmbrăcat frumos şi s-a lăsat condusă zâmbind, în faţa plutonului de execuţie, unde a căzut lovită de un singur glonţ. Nici în zilele noastre biografii nu au căzut de acord în ce măsură Mata Hari a fost vinovată. Toţi memorialiştii fac însă trimitere la un comentariu al unuia din cei care au cerut pedeapsa cu moartea, locotenentul Mornet, ajuns între timp procurorul general Mornet: "A fost prea mare tevatura, pentru mai nimica toată!". Sentinţa a condamnat-o ca pe o mare vinovată, în literatură şi în filme apare când spioană notorie, când victimă, iar unele voci consideră că acest proces s-ar putea relua oricând, chiar în lipsa inculpatei! <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/UNinzamNV7I" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ldYDgEhhcgo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>