Analistul Sebastian Lăzăroiu crede că decizia cea mai bună a lui Iohannis a fost declarația promptă în care a cerut demisia lui Ponta

Credeți că perioada de grație pe care alegătorii i-au acordat-o lui Iohannis a trecut?

Nu asta e problema. Există un grad de inerție al cumpărătorului sau votantului. Chiar dacă știe că produsul n-a meritat banii sau candidatul n-a meritat efortul și speranțele investite, tinde, pentru o perioadă, să se atașeze de acel produs sau candidat. Problema e că se va ajunge în punctul în care oamenii vor zice: E băiat bun, dar e clar că nu ne putem baza pe el! În sondaje, el poate să rămână simpatic până la sfârșitul mandatului, dar votul nu-l va mai primi a două oară dacă nu-și reprezintă alegătorii.

Care au fost cele mai bune decizii ? Dar cele mai mari greșeli?

N-a fost o decizie propriuzis, ci o declarație. E vorba de declarația în care i-a cerut demisia lui Ponta, imediat ce s-a aflat că este urmărit penal. Greșeli mari de comunicare, cum a fost la nepromulgarea Codului Silvic, când lumea n-a înțeles argumentele lui, pentru că nu a explicat, iar Ponta a putut să-l bage în defensivă, sugerând că ar face trafic de influență pe lângă o companie austriacă.

Există asemănări între Iohannis și Constantinescu? Diferențe?

Asemănările ar fi că amândoi nu înțeleg cum trebuie să se raporteze la instituții. Constantinescu era atât de exasperat de neputința lui încât a comis un gest extrem, la limita Constituției, revocându- l pe Radu Vasile. Constantinescu era mai vorbăreț, comunica, Iohannis pare că vrea să-și facă o marcă din muțenie. Dar politicianul mut nu poate câștiga decât o singură dată. Prima oară, lumea crede că tace și face. A două oară lumea vede că tace pentru că nu face, n-are ce să spună.

Ar fi trebuit să fie Iohannis un președinte jucător cum a fost Băsescu ?

Nu e vorba despre jucător sau nu. E vorba de a folosi toate instrumentele constituționale pentru a-ți reprezenta electoratul și a nu deveni prizonierul partidelor politice. Iohannis se îndreaptă spre această situație, dacă nu cumva e în această situație, adică își lasă instrumentele nefolosite și stă în cușca partidelor. Dacă asta înseamnă să fii jucător, atunci ar trebui să fie. Mie mi se pare că asta înseamnă să fii președinte, nu președinte-jucător.

Ar fi trebuit să forțeze Iohannis plecarea PSD de la guvernare? Cum?

Nu. E greu să o faci și dacă o faci e la limita jocului democratic. Ar fi trebuit să spună mai apăsat ce nu merge la actualul guvern, pentru că, știe sau nu, Iohannis e și el parte din Executiv. Sunt convins că vocea lui ar fi cântărit mult, pentru că are în spate multe voturi și e proaspăt ales. Sunt convins că Ponta ar fi făcut tot ce Iohannis i-ar fi cerut public, mai puțin demisia. Ponta, nu Parlamentul. Parlamentului poate să-i spună orice, acolo nu contează, responsabilitatea e colectivă. La Ponta, responsabilitatea e individuală și, ca om politic, știe ce înseamnă să opui rezistență unuia cu mult mai popular decât tine, care te-a și bătut în alegeri. Cred că e în regulă ca Iohannis să coabiteze până în 2016 și să aibă o majoritate legitimă din alegeri, fără sateliți compromițători. Dar și asta trebuie pregătit. Datoria lui ar fi să spună ce cere el majorității din 2017, proiectele mari, pe termen lung la educație, sănătate, regionalizare, chiar și aderarea la Euro, pe care poți semna un pact politic, dar nu la modul general, ci pe parcursul propriuzis care înseamnă o economie sănătoasă, nu doar indicatorii macro pe care suntem obligați să-i respectăm.