ORNISS dă explicații legate de accesul la informații secrete al lui Laurențiu Baranga, funționar de rang înalt anchetat pentru falsificarea diplomelor
După ce a transmis că Laurențiu Baranga nu a fost director adjunct al instituției, așa cum scrie în CV-ul său, ORNISS vine cu noi precizări legate de accesul la informațiile clasificate.
Despre fostul șef al șeful Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, arestat la domiciliu pentru înșelăciune, ORNISS a transmis că i-a făcut plângere penală și că nu a avut acces la informații secrete, în perioada în care a lucrat la această importantă instituție de stat.
„Reiterăm faptul că, în ultimii 4 ani, dl. Barangă Laurenţiu nu a avut nicio relaţie instituţională cu ORNISS, iar în perioada în care a fost angajat al instituţiei nu a avut nicio atribuţie pe linia autorizării accesului la informaţii clasificate”, transmite ORNISS.
Oficialii instituției precizează că „singura semnătură autorizată în privinţa deciziei privind eliberarea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate este a Directorului General al ORNISS, prof. univ. dr. Marius Petrescu sau a persoanei împuternicite în această privinţă”.
„ORNISS a formulat plângere penală împotriva domnului Barangă Laurențiu pentru înșelăciune, s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului și colaborează cu organele de cercetare penală pentru lămurirea tuturor aspectelor relevante referitoare la activitatea persoanei în cauză”, a mai transmis ORNISS.
Laurentiu Baranga, fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), acuzat de înșelăciune, după ce și-ar fi falsificat diplome pentru a ocupa funcții publice, a fost arestat la domiciliu, duminică.
Baranga, după ce a demisionat a fost arestat
Laurențiu Baranga a fost reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ținut ore în șir la locuința sa din Râmnicu Vâlcea.
El a demisionat joia trecută, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.
„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, au spus reprezentanții Poliției Române.
Polițiștii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurențiu Baranga, a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie, de premierul Ludovic Orban.