Laura Codruța Kovesi începe să se miște. Azi, vizită oficială în Bulgaria pentru a discuta cu premierul despre corupție

Sursa: LCVA | Dreamstime.com

Procurorul-general european Laura Kovesi se va afla miercuri în Bulgaria, la invitaţia premierului Kiril Petkov, a anunţat Biroul de presă al Guvernului de la Sofia, citat de Radio Bulgaria.

Procurorul-șef european Laura Kovesi sosește astăzi în Bulgaria la invitația premierului Kiril Petkov. Va fi a doua vizită a lui Kovesi în Bulgaria, după ce, vara trecută, ea a fost la Sofia în prima vizită externă, după ce a început activitatea la Parchetul European. Și urmează vizitei de marți a președintelui Bulgariei în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis.

Premierul bulgar Petkov și procurorul șef Kovesi vor discuta despre prioritățile guvernului pentru combaterea corupției și reforma judiciară, precum și despre cooperarea dintre cele două instituții, informează Radio Bulgaria.

Petkov a anunțat că va exista o cooperare directă a Consiliului de Miniștri cu Parchetul European. Aceasta înseamnă că semnalele guvernului legate de corupție și abuzul de fonduri europene vor fi transmise direct, fără intermediari, la Parchetul European. Astfel, vor fi transmise rapid semnalele legate de corupție și abuzul cu fonduri europene.

Laura Kovesi va vorbi azi și cu ministrul Justiției, Nadejda Yordanova. Aceasta a anunțat vizita procurorului șef european într-un interviu pentru postul Nova TV.

Ministrul Justiției a declarat că bătălia pentru înlocuirea procurorului general bulgar și reformarea sistemului judiciar a continuat în timpul războiului din Ucraina. „Nici guvernul, nici majoritatea din parlament nu ignoră obiectivele reformei judiciare”, a subliniat ea. În opinia sa, CJS se află în fața unui test istoric, când trebuie să arăte dacă este format din persoane cu coloană vertebrală.

Politico: Brațul lung al legii

Site-ul publicației Politico își intitulează știrea despre vizita procurorului șef european Laura Codruța Kovesi în Bulgaria „Brațul lung al legii”.

Jurnalistul de la Politico subliniază importanța Parchetului European și interesul public pentru „statul de drept care se ridică în fruntea agendei UE”. Totodată reamintește performanțele româncei care a ajuns într-unul „dintre cele mai importante locuri de muncă din UE”.

Se reamintește un fragment dintr-un interviu mai vechi în care Kovesi a punctat ce a reușit să facă împreună cu echipa de procurori europeni.

„În primele patru luni ale mandatului său, care a început în această vară (2021), echipa Parchetului European (EPPO) s-a ocupat de peste 2.000 de sesizări de infracțiuni și 350 de investigații, ajungând la un uriaș de 4,6 miliarde de euro în cheltuieli bugetare ale UE. „Nu există o țară curată”, a spus ea pentru POLITICO. „Avem criminali în Europa de Est și de Vest. Avem crima organizată peste tot în Europa. Rolul meu este să mă asigur că legea este egală pentru toată lumea.”

Consiliera Laurei Kovesi s-a pensionat ieri

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 15 martie, decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Alba a Iuliei Dana Tițian pentru pensionare, la data de 15 martie 2022.

Aceasta a fost consiliera fostei șefe DNA, în două rânduri, timp de peste 10 ani. Din 23 octombrie 2006 până în 8 octombrie 2012 când a fost detașată la Parchetul General, în funcția de consilier al Laurei Kovesi. Apoi, din 2013 până în 2018, a urmat-o pe Kovesi la DNA, când a fost tot consilieră a actualei șefe a Parchetului European.

Dana Tițian a revenit la cariera de magistrat în perioade scurte. Între octombrie 2012 – iunie 2013, a fost judecator la Curtea de Apel Alba Iulia, iar mai apoi a revenit la instanța superioară în 2018, de unde iese acum la pensie.