Viața la țară. Oamenii care au inspirat personajele din Las Fierbinți

Viața la țară. Oamenii care au inspirat personajele din Las Fierbinți Las Fierbinți Sursa foto: Pro TV

București. Las Fierbinți, serialul de mare succes difuzat de Pro TV, își are originile în viața rurală din România. Scenaristul Mimi Brănescu a dezvăluit care au fost sursele din care s-a inspirat pentru personajele sale.

Mimi Brănescu a recunoscut că s-a inspirat în conturarea personajelor sale din viața la țară din perioada adolescenței. El spune că nu a încercat să-și râdă de ei, oferindu-le loc în serial, ci să-i salveze de la uitare.

Personajele din Las Fierbinți inspirate din realitate

Mimi Brănescu este un apreciat scenarist, dramaturg și actor. Datorită peniței sale, serialul Las Fierbinți a înregistrat un succes foarte mare. Aproape că nu mai există român care să nu fi auzit de Bobiță, Giani, Ardiles, Celentano, Firicel sau Dorel.

Iar situațiile comice în care apar aceștia par trase la indigo după cele din viața reală, din orice comună. Mulți dintre cei care urmăresc serialul Las Fierbinți, a devenit un

Scenaristul a relatat că sursa inspirației sale a fost lumea satului din urmă cu câțiva ani, de pe vremea când era un adolescent de 17 - 18 ani. Din amintirile sale au apărut șeful de post, dar și hoțul satului, întruchipat de Ardiles. El a mărturisit că personajele pe care le-a întruchipat există în realitate și că au făcut parte din viața lui petrecută pe ulițele din Lehliu, județul Călărași.

Distribuția serialului

Las Fierbinți. Sursa foto: Facebook- Las Fierbinţi

Mimi Brănescu, nostalgic după lumea satului

Scenaristul serialului Las Fierbinți spune că inspirându-se din lumea satului, pentru personajele sale, nu a dorit să-și râdă de ele. Dimpotrivă, și-a propus, prin serial, să le salveze de la uitare, să le prezinte tuturor. Spune că a încercat să înțeleagă comportamentul acelor oameni.

„Nu am vrut să râd de ei (n.r. de personajele din realitate care l-au inspirat) am îmbunătățit personajele din serial. Am încercat să-i salvez, de fapt, am încercat să-i înțeleg de ce făceau ce făceau, de ce erau așa. Nu este asemănarea 100%. Sunt lucruri plecate de acolo, dar încercam să înțeleg de ce un sătean se îmbăta seară de seară”, a spus Mimi Brănescu, în podcastul lui Adrian Artene.

El a dezvăluit că săteanul care l-a inspirat pentru rolul bețivului Celentano nu este deloc așa în realitate. Adevăratul Celentano nu este un alcooli care umblă beat toată ziua. Dimpotrivă, este un om ca toți oamenii care bea cu măsură. I s-a părut mai interesant să-i exagereze și să-l prezinte astfel.

„Spre exemplu, Celentano de la mine din sat nu e cel din serial. Ăla nici nu bea, nu e un bețivan. Bea și el ca toți oamenii, dar m-am gândit că ar merge așa. Dorel nu făcea parte din gașca noastră, dar Dorel este peste tot. La două sate este câte un Dorel”, a mai povestit Mimi Brănescu.

Las Fierbinți un serial fenomen

Serialul de comedie difuzat de Pro TV a ajuns deja la un nou sezon, cel cu numărul 25. Las Fierbinți revine pe canalele de televiziune în 11 septembrie. Episoadele vor fi difuate în fiecare joi, pe Pro TV, începând cu ora 20.30.

Las Fierbinți este un serial de comedie românesc care a debutat pe data de 1 martie 2012. Producția are cele mai mari audiențe, la fiecare difuzare. În cei 12 ani, a devenit cel mai urmărit serial de comedie din România. Iar cele mai urmărite episoade sunt specialele de la 1 Decembrie și Crăciun.