Încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice destinat persoanelor fizice care intenționează să-și achiziționeze sisteme de panouri fotovoltaice.
UPDATE
Înregistrările au fost suspendate. Sistemele IT le dau bătăi de cap celor de la minister în cazul programului „Casa Verde Fotovoltaice”.
„Menţionăm faptul că dosarele depuse în aplicaţie vor fi anulate. Înscrierile vor fi reluate după rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior”, au transmis oficialii.
Știre inițială
Programul Casa Verde Fotovoltaice debutează, miercuri, 22 decembrie, începând cu ora 10.00. Bugetul disponibil, alocat de Ministerul Mediului, pentru acest program, depăşeşte 263 milioane de lei. Aplicația va permite celor interesați să se înscrie în sistem până la depășirea limitei de 150% din suma alocată fiecărei regiuni de dezvoltare.
„Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00, persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni”, a anunțat Ministerul Mediului.
Potrivit sursei citate, obiectivul acestui program este creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Surplusul de energie produs în gospodărie poate fi vândut
În acest sens, populația este încurajată să apeleze la sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de electricitate necesară consumului propriu. De asemenea, surplusul de energie va putea fi livrat în sistemul energetic național.
„Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare, va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanţii că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.
El a precizat că programul se va derula timp de zece luni, începând din ianuarie anul viitor. În fiecare lună va fi alocat un buget de 65 de milioane de lei, iar luna noiembrie să fie alocată suma rămasă neutilizată.
„Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului. Astfel, vom putea aproba toţi solicitanţii care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”, a mai spus ministrul Mediului.
Cât suportă statul din contravaloarea sistemului
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată prin Autoritatea Fondului de Mediu se scade din valoarea totală a facturii, iar diferenţa este suportată de beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Cei care sunt interesați de acest program trebuie să apeleze la instalatorii autorizați, validați în cadrul programului. Lista celor care pot instala sisteme de panouri fotovoltaice a fost publicată pe site-ul AFM, aici.