Nu mai bea ! Programul care va ajuta deținuții să scape de dependența de alcool
- Mihaela Dan
- 15 decembrie 2021, 16:09
„BriSaR- Bringing Safety to the Roads” este un program de reabilitare care a reușit deja să-și culeagă laurii în România. În ce constă ? Pentru cei care au comis deja infracțiuni precum condusul fără permis, riscant sau sub influența băuturilor alcoolice există de acum înainte și o șansă de reabilitare.
Ce conține acest program ?
Acest program este susținut de Erasmus +, promotorul fiind European Strategies Consulting, în parteneriat cu departamentul care se ocupă de închisori și de eliberarea deținuților care au un comportament corect din Portugalia, cât și cu Universitatea Loloya Andalucia din Spania.
Programul are în intenție de a combina activitățile educative cu cele de reabilitare, dar și cu cele medicale atât în legătură cu infractorii, cât și cu consultații care se ocupă de aceștia. Acestea fiind spus, vorbim despre un program care se desfășoară pe două planuri.
Structura programului este una foarte simplă. Prima dată va avea loc o sesiune preliminară în care participanții vor fi informați în legătură cu durata programului, care sunt lucrurile la care să se aștepte cât și regulile GDPR.
După aceea, începe primul modul care conține 17 sesiuni în care participanții se cunosc unul cu celălalt, înțeleg de ce este necesar să fie respectată legea, care sunt contravențiile stipulate în lege, cum trebuie luată o decizie, cum se rezolvă o problemă, cum să facă față în cazul presiunii puse asupra lor, cum se comunică eficient și cum se pot controla emoțiile.
Ce pot învăța participanții la acest program ?
Durata unei astfel de sesiuni este de o oră și jumătate, frecvența întâlnirilor fiind de două ori pe săptămână. În continuarea acestui modul mai există și unul opțional, de opt sesiuni, în care participanților le este explicat ce se întâmplă cu corpul uman atunci când este sub influența alcoolului, care este impactul unui conducător auto care bea asupra celorlalți, cum se poate controla consumul de alcool și cum îți poți stăpâni dorința de a bea. Un astfel de program durează între două și patru luni, finalizându-se cu un plan personal pentru prevenirea recidivelor.
Participanții care pot participa la acest program sunt fie deținuții din penitenciare, fie cei care au fost eliberați condiționat. În prezent, programul s-a desfășurat în închisori precum Rahova și Jilava, șase din zece oameni fiind în aceste momente sub probațiune.
În viitor se dorește ca acest program să fie aplicat tuturor celor care le este amânată începerea urmăririi penale și pentru cei care au fost eliberați condiționat. De asemenea, promotorul programului își dorește ca acesta să fie răspândit în întreaga țară.