Lacrimi și jale la Iași. Cum fost înmormântată tânăra ucisă alături de iubitul ei. E sfâșietor

sursa: Antena 3

Vanesa, fata omorâtă cu bestialitate alături de iubitul ei, a fost condusă, astăzi, pe ultimul drum. La funeralii au participat zeci de persoane, iar fata a fost îmbrăcată în mireasă.

A fost înmormântată, astăzi, la Iași, Vanesa, fata în vârstă de 23 de ani, care a fost omorâtă alături de iubitul ei, într-o vilă din orașul din Moldova. Funeraliile au avut loc la Miroslava, iar fata a fost îmbrăcată în rochie de mireasă.

Vanesa a fost condusă pe ultimul drum de zeci de persoane

Zeci de oameni s-au adunat pentru a o conduce pe Vanesa pe ultimul drum. Victima dublului asasinat a fost înmormântată într-un sicriu alb. Cei care au cunoscut-o spun că era o fată veselă și optimistă. Spun că este o tragedie fără margini.

Preotul Mihai Rusu, cel care i-a fost alături Vanesei în toate momentele importante din viața unui creștin, este și cel care o conduce acum pe ultimul drum. Ne-a spus că în peste 35 de ani de când este preot, nu a întâlnit niciodată o asemenea tragedie.

Preotul Rusu a spus că relația dintre Vanesa și tânărul din Maroc era una serioasă și urma ca aceștia să se logodească. Alături de Vanesa au fost pe ultimul drum și mai mulți colegi de la școala post-liceeală sanitară, a cărei cursuri le frecventa tânăra, relatează Antena 3.

Presupusul criminal a fost prins la Roma

Ahmed Sami El Bourkadi, presupusul autor al dublului asasinat de la Iaşi, a fost prins de poliţiştii din Roma, Italia. Tânărul marocan este student la UMF Iași și a devenit principalul suspect în cazul dublei crime de la Iași.

Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare internațională în lipsă. Astăzi, Poliţia Română a anunţat că tânărul a fost prins de poliţiştii din Roma. El ar fi fugit din ţară imediat după comiterea crimelor din Iaşi, nu înainte de a merge la spital pentru a-şi trata rănile.

„Prin cooperarea dintre Poliția Română și autoritățile din Italia (Poliția Statală din Italia), a fost localizată persoana bănuită de infracțiunea de omor, din județul Iași. Cel în cauză a fost localizat și reținut, în Roma”, a anunțat Poliția Română.