Albert Oprea, unul dintre veteranii competiţiei Survivor România, este eliminat după jumătate de an în care a luptat pentru supravieţuire în Republica Dominicană.
Momente emoționante la Survivor România, în ediția de duminică a show-ului transmis de Kanal D. Duminică seara, 4 iulie, cu o săptămână înainte de finala sezonului 2, Războinicul Albert Oprea se întoarce în România.
După prima săptămână de individuale la Survivor România, în cursa pentru votul publicului au intrat Elena Marin, Marius Crăciun şi Albert Oprea. Cele mai puţine voturi de susţinere a primit Albert Oprea, deşi el este concurentul cu cele mai multe săptămâni la rând în care a ieşit favorit.
Albert Oprea a fost favorit la Survivor România 2021
Parcursul în competiția Survivor România 2021 a luat la sfârșit pentru Albert Oprea, care nu a apucat să-și vadă visul cu ochii deschiși, acela de a ajunge în Marea Finală.
„Am venit aici cu gândul de a câștiga și a ajunge în finală. Regretele pe care vi le-am spus sunt și singurele, pentru că știam că se ajunge la momentul ăsta să părăsesc competiția și nu-mi doream deloc.
Aș fi vrut să-mi îndeplinesc visul de a fi în finală și să mă țin de promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu. Asta mă doare cel mai rău, plus că au fost atâția oameni care m-au votat. Vreau să-mi cer scuze, am dat tot ce ma putut.
Nu am avut nicio secunda gândul de a renunța. Dacă v-am dezamăgit, credeți-mă că nu am avut intenția asta. Până în momentul ăsta, rămăsesem veteranul echipei.
Pe cine desemnează Albert Oprea ca fiind noul lider la Survivor România
Îi predau ștafeta lui Andrei. L-am coniderat cel mai bun din echipa noastră. Plec cu multe aminitiri frumoase și o ultimă amintire pe care mi-a oferit-o Zanni. A fost foarte frumos gestul pe care l-a făcut pentru mine.
Îmi doresc din suflet ca cel care merită să câștige emisiunea asta și publicul decide cine merită. Vreau să-i multumesc publicului, că m-a votat când nimeni nu mă mai voia. Le mulțumesc tuturor și în special câtorva persoane care m-au susținut. E vorba de Lucian Barbu, Alin Sălăjean, fratele meu pe care l-am iubit cel mai mult în competiția asta, Marilena, Roxana Ghiță, Deea, acești trigri din stânga și dreapta mea.
Maria(Hîngu), îi mulțumesc și ei, a fost o persoană importantă aici pentru mine. Îi mulțumesc lui Zanni încă o dată și i-am promis că mă voi revanșa. Elena, am spus-o mereu că tu meriți să ajungi în finală, ești femeie, ai îndurat foarte multe, te felicit, să-ți dea Dumnezeu sănătate. Zanni, cel mai frumos nebun din competiția asta, ai o inteligență incredibilă la vârsta ta.(...)”, a spus Albert Oprea, care are numai cuvinte de laudă pentru toți colegii săi.