La asta nu te așteptai! Instrumentul muzical folosit în lupta cu COVID-19
- Alexandru Toader
- 9 aprilie 2020, 15:07
Compania americană D’Addario, producătoare de corzi pentru instrumente muzicale și alte accesorii din această categorie, se implică în lupta cu noul coronavirus.
Echipa de ingineri a companiei D’Addario a găsit o modalitate de a transforma modelul de față pentru tobe Evans G2, varianta transparentă, în viziere de protecție pentru personalul medical care luptă împotriva pandemiei de coronavirus.
Scopul companiei este de a produce aceste viziere până la data de 27 aprilie, mai exact 100.000 de bucăți pe săptămână!
„Plănuim să fabricăm aceste scuturi atât timp cât sunt necesare în New York sau oriunde pe glob. Am urmărit cu mare admirație eforturile incredibile ale lucrătorilor noștri de asistență medicală și ale serviciilor esențiale din întreaga lume. Deși nu putem compara eforturilor incomensurabile ale acestor eroi, ne simțim responsabili de a-i ajuta în această criză”, a fost mesajul celor de la D’Addario.
Evans este unul dintre cele mai mari branduri în ceea ce privește fețele de tobă, utilizate de mari toboșari, precum Jojo Mayer, Robert „Sput” Searight, Nate Smith, Matt Halpern, Dennis Chambers, Kenny Aronoff și mulți alții.