Duminică, 18 iulie, s-au împlinit 45 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a rescris istoria în gimnastică. Sportiva din Onești a obținut prima notă de 10 în acest sport, iar evenimentul s-a petrecut la Jocurile Olimpice de Vară găzduite de Montreal, în 1976. Nadia a marcat această zi, pentru că a îmbrăcat un echipament de concurs, în culorile României și a executat un element acrobatic, în faţa unei camionete în ediţie limitată, cu logoul Jocurilor Olimpice, pentru care îi mulţumeşte soţului său, americanul Bart Conner.

Mesaj transmis de Nadia Comăneci la 45 de ani de la primul 10

„O picătură de istorie 45 de ani mai târziu cu prima mea medalie olimpică. Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Adăugând colecţiei 1976 Montreal Olympic camioneta GMC în ediţie limitată cu logul Montreal, pentru a sărbători aniversarea primului 10 perfect în 18 iulie. Mulţumesc, Bart Conner”, a spus „Zeița de la Montreal”.

Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din istorie, a obţinut, la acea ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol).

„Nu am niciun regret și nici nu am avut”

„Nu consider că mi-a fost furată copilăria și adolescența, din moment ce e singura viață pe care am cunoscut-o și pe care vreau să o duc. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele, ea este cea care m-a dus într-o zi la sală. Altfel, aș fi avut o existență normală și mult mai puțin interesantă. Nu am niciun regret și nici nu am avut.

Priviți ce înseamnă viața mea: tot ce mi s-a întâmplat mi-a permis să fiu acolo unde sunt azi. Sigur, am avut momente dificile, ca oricine, dar am trecut peste aceste încercări, pentru că mă straduiesc mereu să fiu pozitivă și să iau ceea ce este mai bun din ce ni se întâmplă. 73 a fost numărul meu de concurs, 7×3=21, reprezentând a XXI-a ediție a JO, la Montreal. Am luat șapte note de zece, trei medalii de aur. 7+3=10”, afirma Nadia, anul trecut, la împlinirea a 59 de ani.