Înlăturarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA și propulsarea ei în funcția de șef al Parchetului European are o istorie în care permanent aparențele au arătat cu totul altceva decât se petrecea cu adevărat în culise. Istoria acestei afaceri a avut doua scopuri ținute ascunse vederii și înțelegerii lor de către public. Primul țel a fost acela ca președintele Klaus Iohannis să o vadă pe Kovesi plecată de la DNA, al doilea, recuperarea acesteia de către Bruxelles, în vederea executării la scară europeană a unor misiuni aidoma celor executate la DNA. Am adunat pentru astăzi și am pus cap la cap toate referirile pe care le-am făcut de-a lungul timpului la această afacere. Astfel, voi încerca să redau un tablou care să înfățișeze cât mai fidel cu putință culisele unei scenete menite doar să inducă în eroare.  

Mai întâi, să ne amintim contextul! Se întâmpla joi, 22 februarie 2018. La capătul unui rechizitoriu public, transmis de mai toate televiziunile în direct, în care a făcut-o pulbere, ministrul Justiției, Tudorel Toader, propunea revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. După un lung șir de acuzații care mai de care mai grave, Toader a cerut președintelui Klaus Iohannis îndepărtarea acesteia din funcție, pentru „comportament excesiv de autoritar, discreționar” și pentru „încălcarea Constituției”.

După aproape două luni de când ministrul Justiției, Tudorel Toader, îi propusese revocarea din funcție a șefei DNA, perioadă în care Iohannis a mimat preocuparea, îngrijorarea și gândirea, în 16 aprilie 2018, președintele a anunțat că nu va da curs propunerii, arătând că doar de el depinde, pentru că „este o procedură în care ultimul cuvânt îl are președintele”. „S-a gândit, săracul, două luni cum să iasă din colțul în care l-au înghesuit nenorociții ăștia care îi apără pe corupți”, își vor fi spus adepții Justiției făcute cu drujba.

Imediat după anunț, Curtea Constituțională a României(CCR) a fost sesizată de Guvern, cu privire la conflictul de natură constituțională provocat de refuzul președintelui de a da curs solicitării de demitere. O lună mai târziu, la sfârșitul lui mai 2018, CCR a admis sesizarea formulată de Guvern și susținută în fața Curții de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și a decis cu majoritate de voturi că există un „conflict juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție” a șefei DNA. Totodată l-a obligat pe președintele țării „să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi”, arătând că „Președintele României nu are competența constituțională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcție inițiată, în condițiile legii, de ministrul justiției”.

După decizia CCR a urmat un nou balet al președintelui, unul menit să-i convingă încă o dată pe naivi că se lasă greu. După ce a mimat suficient, la jumătatea lunii iulie a aceluiași an, 2018, după un comunicat în care a lăsat să se înțeleagă că este încântat de activitatea ei, a anunțat că a semnat decretul de revocare din funcția de șef DNA al Laurei Codruța Kovesi, pentru că, nu-i așa, „într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate”. O dată în plus, susținătorii președintelui își vor fi spus că nu a avut încotro, că este un președinte serios, care nu se joacă cu Constituția, și că Laura Codruța Koveși pleacă de la cârma Poliției Politice, poreclită tragi-comic DNA, nu pentru că președintele Iohannis s-a dat peste cap pentru a scăpa de ea, ci pentru că hoții și bandiții au repurtat o victorie asupra Zeiței prin specularea unor „chichițe avocățești”, denumirea dată prevederilor legale, atunci când ele nu convin.

În aceeași secvență, partitura „N-am încotro, CCR este suveran”, executată cu virtuozitate de Klaus Iohannis, a devenit și mai convingătoare, grație telenovelei interpretată împreună cu Simina Tănăsescu, consilier prezidențial pe probleme juridice. Să ne amintim și acel episod!

În vara aceluiași an, 2018, în contextul deciziei prin care CCR i-a oferit lui Klaus Iohannis scuza legală de tip „Nu a avut încotro” de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi, judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a relatat public o discuție foarte bizară pe care a avut-o cu consiliera Tănăsescu, la cererea ei și în numele președintelui țării. Mesajul transmis de consilieră în acea ocazie, catalogat de ea însăși drept „o sarcină ingrată”, fără a fi fost unul de amenințare explicită, era construit în jurul ideii de posibilă  revocare de la CCR a lui Lăzărescu, prin decret al președintelui țării. Imediat după ce judecătorul constituțional a dat totul în vileag, Administrația Prezidențială a anunțat că Simina Tănăsescu era în concediu și că discuția pe care a avut-o cu Petre Lăzăroiu a fost una privată, fără nicio legătură cu instituția președintelui. Trei zile mai târziu însă, la întoarcerea din concediu, Simina Tănăsescu a demisionat din funcția de consilier prezidențial. Cel mai probabil, demisia i-a fost solicitată, pentru că scandalul se întețea.

La acea vreme, totul a părut a fi sacrificarea de către Klaus Iohannis a unui om care a încercat la ordin sau din proprie inițiativă acționarea unei pârghii la CCR, în vederea păstrării Laurei Codruța Kovesi în funcția de șef al DNA. Din toată povestea asta, șleahta adulatorilor lui Kovesi, adică grosul electoratului tefelist vizat de Iohannis, a avut toate motivele să creadă că președintele „a făcut tot ceea ce a putut!”. Odată acreditată această senzație, Iohannis a putut să aștepte liniștit decizia CCR, după care, la fel de liniștit, sub semnul lui „Trebuie să respect Legea, nu am încotro!”, să semneze decretul de revocare al Zeiței Neprihănite din jilțul de șefă a Olimpului Anticorupției. Ceea ce a și făcut!

Această ipoteză potrivit căreia consiliera Simina Tănăsescu a acționat în baza unui scenariu prestabilit a căpătat consistență un an mai târziu, în mai 2019, atunci când președintele Iohannis a numit-o în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

La acea dată, zvonurile de pe piața media dădeau drept sigure alte variante, unele în care niște oameni care treceau drept apropiați cercului de Putere al președintelui să fie recompensați cu acest post, pe de o parte, iar pe de alta, să asigure o mai mare influență în rândul cel 9 judecători ai Curții. Asta pentru că, pe rând, au fost dați drept beneficiari siguri ai mandatului de 9 ani la CCR, Cristina Tarcea, președintele ÎCCJ, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA și, pe ultima sută de metri, cu puțin înainte de trecerea din fruntea PG la pensie, Augustin Lazăr. Când colo, surpriză: profesorul universitar de drept Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial pe probleme juridice, ajungea la CCR pe locul lăsat liber la sfârșit de mandat de Petre Lăzăroiu. Astfel, ea îi succeda exact omului din cauza căruia părăsise prin demisie Palatul Cotroceni.

Premergător numirii Laurei Codruța Kovesi în fruntea parchetului European, s-a mai adăugat un episod cu tâlc la serialul-telenovelă „Prietenii lui Kovesi”, jucat și de de Kaus Iohannis, atunci când Administrația prezidențială a comunicat că „în virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European”. Pe înțelesul tuturor, acest episod venea cu o chestie nouă, introducea „Rațiunea de Stat” în galeria gesturilor pe care președintele Iohannis le făcea în favoarea fostei șefe a DNA. „Rațiune de Stat” poate fi, printre altele, acea cauză superioară care îl poate face pe un președinte de țară să ceară o favoare altui președinte, urmând desigur ca serviciul să fie întors. Cam ca între mafioți. Între „oamenii de onoare”, acceptarea unui asemenea serviciu înseamnă un cec în alb. Un cec în alb, în numele țării, însă! Iar Țara încă nu știe ce va trebui să ofere Franței lui Macron, pentru sprijinirea candidaturii lui Kovesi la Parchetul European. Pe de altă parte, care să fie Rațiunea aia de Stat? La prima vedere, nu este una de Stat, ci doar una personală, aceea ca Iohannis să o vadă pe Kovesi departe de România, ca să nu pățească cu ea, ceea ce a pățit Traian Băsescu și familia acestuia. La o privire mai atentă însă, trimiterea cât mai departe de țară, dacă se poate chiar unde și-a înțărcat dracul copiii, a unui personaj care și-a privit poporul ca pe o adunătură de infractori care par inocenți doar pentru că încă nu au fost puși în situația de a-și demonstra nevinovăția,  poate fi privită ca o veritabilă Rațiune de Stat.

Ce este însă cu recenta decizie prin care judecătorii CEDO au decis că fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, actual procuror șef al Parchetului European, i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare? De ce să se fi pretat la așa ceva judecătorii de la CEDO?

Am răspuns la această întrebare acum ceva vreme, atunci când la Bruxelles se punea la cale întronarea paukeriței de la DNA în fruntea Parchetului European și am reluat acum câteva zile. Ce va putea face Kovesi în acea funcție, în ciuda precarității intelectuale și morale care au consacrat-o, mă întrebam. Avansam ipoteza că este aleasa gauleiterilor continentului exact pentru executarea acelorași manopere reușite în România: să ocolească în totalitate obiectivele indicate de cei care o susțin. Spuneam atunci că așa cum a ocolit în calitate de șef al DNA tot ceea ce înseamnă multinațională - până acolo unde niciodată vreun cetățean aflat sub protecția ambasadorilor țărilor care o sprijină nu a avut nici cea mai măruntă durere de cap, oricâte matrapazlâcuri ar fi comis - la fel, în calitate de șef al Pachetului European, va ocoli marile fraude comise de granzii cu gulere albe ai continentului. Asta, ca în schimb să acționeze intransigent asupra țărilor de la Balconul II, amărâtele din Estul Europei.

Ca să poată executa cât de cât credibil ordinele pe care la va avea de îndeplinit la nivel european, imaginea Laurei Codruța Kovesi trebuia spălată de mizeriile comise în România, unele cuprinse în Raportul lui Tudorel Toader, cel de la care a plecat totul. Spre dezonoarea ei, cum am mai spus, a făcut-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului.