Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Kosovo – vulcanul nestins al Balcanilor
Kosovo – vulcanul nestins al Balcanilor

Kosovo – vulcanul nestins al Balcanilor

„Balcanii produc mai multă istorie decât sunt în stare să consume’’ – spunea Winston Churchill, vorbe care și acum sunt actuale din moment ce la o sută de kilometri de România sentimentul de ură este la fel de pregnant ca în urmă cu zeci și chiar sute de ani.

Episoadele de violență, generate la rândul lor de conflicte etnice și religioase, recidivează mereu cu șanse reduse să înceteze vreodată. Este o situație care derivă din poziția geografică a regiunii – o zonă de interferență între Occident și Orient – ce-i conferă unicitate în Europa dar și o perpetuă stare de pendulare între realități extreme.

Kosovo este expresia redusă la scară a Balcanilor unde vorbele lui Churchill revin în actualitate pe zi ce trece iar istoria nu este lăsată să-și spună cuvântul pentru că atunci când istoria vorbește se găsesc puțini să o asculte iar dintre ei doar câțiva sunt capabili să înțeleagă ceva și de obicei, părerea lor nu contează.

Fostă republică autonomă în cadrul Serbiei, în perioada de existență a statului iugoslav, nu este mai mare decât 2-3 județe de-ale noastre iar populația depășește cu puțin 1,8 milioane, între care sârbii sunt 6-7 %. În 2008 și-a declarat independența cu ajutorul unor state occidentale și a fost recunoscută imediat de către acestea. Serbia, patronul ei – Rusia, China și multe alte țări nu au făcut-o nici până în ziua de azi.

În 2013, UE a mediat un acord între Priștina – capitala noii organizații statale – și Belgrad – Acordul de la Bruxelles – în baza căruia Serbia trebuia să desființeze structurile de poliție și judiciare din zona de nord-est locuită de etnici sârbi și să lase locul organelor similare ale kosovarilor. Belgradul s-a conformat. Priștina ar fi trebuit să accepte crearea unei aociații a comunităților sârbe cu importante puteri locale și legături instituționale cu patria-mamă. S-a făcut foarte puțin, aproape nimic. De aici o serie întreagă de neînțelegeri care au culminat cu conflictul plăcuțelor de înmatriculare și al documentelor de identitate ale sârbilor, izbucnit la sfârșitul lunii iulie ac.

Avem de-a face doar cu partea vizibilă a unei situații conflictuale latente care ar putea genera rapid un conflict armat. Referindu-se la acordul din 2013 – comparat de sârbi cu cel semnat la Minsk, după ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia dar ținând cont doar de punctul de vedere al Moscovei, de unde și asocierea Kosovo-Ucraina – președintele Serbiei Alexandar Vucic a amenințat cu intervenția armată în Kosovo pentru protecția minorității sârbe.

Premierul de la Priștina, Albin Kurti, vorbea chiar de un casus belli ,,formațiuni sârbe au blocat străzile și au tras cu armele împotriva poliție’’ acuzând Belgradul de acțiuni încurajate de Federația Rusă. Mai mult, șeful de stat major al armatei din Kosovo, Vjosa Osmani, a acuzat Serbia că repetă schema utilizată de Putin pentru invadarea Ucrainei. Chiar dacă părerile sunt împărțite în rândul analiștilor politico-militari și diplomaților europeni, este clar că situația explozivă din Kosovo este ecoul în Balcanii de Vest al conflictului din Ucraina și va dura atâta cât va fi război în nordul Mării Negre.

La 18 august ac., Kurti și Vucic s-au întâlnit la Bruxelles, la intervenția lui Josep Borell. A fost un eșec total. Nu s-au înțeles pe niciunul dintre punctele de pe agenda de discuții dar nici la nivel de chimie personală nu a existat vreo apropiere. Vucic a ajuns chiar să-l regrete ca interlocutor pe fostul premier Hashim Thaci cu care ,,s-ar fi putut negocia’’. Thaci a demisionat în 2020 fiind acuzat de crime împotriva umanității ca, de altfel, mai mulți lideri ai forțelor de eliberare din perioada războiului cu sârbii.

Actualul premier de la Priștina a pus mereu chestiunea sârbă pe plan secundar în politica sa concentrându-se – așa cum a promis înainte de a fi ales, în februarie 2021 – pe probleme legate de corupție, șomaj, sărăcie. Nici ideea unei ,,Albanii Mari’’ n-ar fi departe de concepția sa politică. Pentru el, naționalismul sârb merge mână-n mână cu interesele Rusiei în Balcani.

În urmă cu o săptămână, Vucic a organizat la Belgrad o întâlnire cu liderii sârbilor din Kosovo unde a subliniat ideea că Serbia trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru securitatea minorității sale întrucât ,,aceasta trăiește într-o teroare permanentă din 1999 încoace’’. Desigur, măsura impusă de Priștina privind obligația pentru sârbi de a avea cărți de identitate și plăcuțe de înmatriculare pentru mașini emise în Kosovo – până acum erau utilizate cele sârbești – nu ar fi un motiv de conflict armat dar vine pe un fond de ură stratificat în mai multe generații. La presiunile UE și SUA, Priștina a amânat aplicarea acestei măsuri pentru data de 1 septembrie, care bate la ușă…

Șeful diplomației europene, Josep Borell, este de părere că atunci cănd ai deja un război pe continent nu-i chiar momentul să izbucnească un alt conflict, mai ales într-o zonă turbulentă cum sunt Balcanii de Vest. De această regiune sunt legate mai multe proiecte comunitare între care se evidențiază cele din Serbia și Bosnia în domeniul bateriilor cu litiu pentru autoturisme și telefoane celulare – o contrapondere strategică la investiția chineză de la Debrețin – Ungaria, de peste 7 miliarde dolari.

Bunul simț politic al lui Borell, dublat de un interes economic major al UE, pare să fi dat ceva roade până acum dar să vedem cum vor evolua lucrurile după 1 septembrie și cum rămâne cu ecoul războiului din Ucraina. Va fi o nouă amînare sau ne așteptăm la o încleștare armată? Belgradul are Moscova în spate iar Priștina se simte – și este – protejată de NATO. Adică avem aproape situația din Ucraina și nu la mare distanță.

Nici Siria, Libia sau Mali nu sunt foarte departe, nici geografic nici ca subiecte de geopolitică aplicată.

O diferență față de Ucraina există: în Kosovo, Alianța este prezentă cu misiunea KFOR – Kosovo Force ai cărei comandanți au fost pînă acum în majoritate italieni pentru că principalul contingent este din Peninsulă. Cel actual, Ferenc Kajar este un general maghiar. Misiunea a fost creată pentru implementarea Rezoluției 1244 din 1999 prin care se garanta autonomia provinciei Kosovo de Serbia.

În cazul deteriorării situației din teren, KFOR trebuie să acționeze pentru restabilirea păcii și o va face poate chiar făcând apel la Articolul 1 din Tratatul Atlanticului de Nord – mai puțin pomenit până acum dacă ar fi să-l comparăm cu ,,celebrul’’ Articol 5 – potrivit căruia Alianța trebuie să încerce rezolvarea pe cale pașnică a conflictelor în care ar putea fi amestecată. Pentru asta, NATO trebuie să-și consolideze prezența și proiecția de putere în Kosovo pentru a putea impune condițiile încheierii unui eventual conflict.

Între timp, cei 3700 de militari KFOR se pregătesc pentru o eventuală intervenție. Unii analiști militari apreciază că forțele Alianței n-ar fi suficiente – se include aici și baza americană de la Bondsteel din Kosovo – pentru descurajarea manu militari a unui conflict cu Serbia. Ar fi nevoie de intervenția brigăzii americane de la Vicenza – Italia și chiar a forțelor aeriene NATO din Europa de sud și a celor navale din Mediterana.

Zilele trecute s-au încheiat manevrele brigăzii italiene San Marco din KFOR prin care s-a testat capacitatea acesteia de a menține ordinea în cazul unor acțiuni de violență urbană, controlul mulțimilor, evacuarea răniților. Exerciții ale poliției militare și aplicații privind protecția anti-dronă au fost organizate în perioada 21-23 august cu participarea tuturor componentelor naționale din cadrul KFOR. Totuși, 3700 de militari nu pot stăvili un conflict armat între Serbia și albanezii kosovari.