Klaus Iohannis, precizări despre eforturile făcute de România în lupta cu criza alimentară

Klaus Iohannis. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Eforturile României pentru diminuarea efectelor crizei alimentare şi umanitare cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei s-au numărat printre temele abordate de preşedintele Klaus Iohannis la Summitul Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE - CELAC), care s-a desfăşurat luni şi marţi, la Bruxelles.

În intervenţiile sale din cadrul reuniunii, şeful statului a salutat organizarea Summitului UE-CELAC ca "un moment necesar de reapropiere a unor comunităţi regionale cu abordări şi interese preponderent convergente", arată Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a arătat că ţara noastră sprijină ferm dialogul şi cooperarea constructivă cu partenerii din regiune şi susţine organizarea periodică a reuniunilor la nivel înalt dintre cele două blocuri. În context, el a amintit discuţiile pe care le-a avut cu preşedinţii Braziliei, Republicii Chile şi Argentinei, care "au evidenţiat interesul comun al Uniunii Europene şi al Americii Latine de a aşeza parteneriatul pe noi fundamente, mai solide şi mai actuale" şi care au contribuit la pregătirea summitului.

Preşedintele Iohannis a prezentat viziunea României cu privire la cele mai eficiente măsuri de combatere a efectelor schimbărilor climatice. El a susţinut "concentrarea cooperării bi-regionale atât pe combaterea mai eficientă a riscurilor cauzate de schimbările climatice, cât şi pe valorificarea tranziţiei verzi ca nouă oportunitate comună".

România, eforturi pentru diminuarea efectelor crizei alimentare

Şeful statului a accentuat importanţa educaţiei pentru mediu şi a deprinderii de către cetăţeni a unor noi abilităţi adaptate tranziţiei verzi. De asemenea, el a susţinut necesitatea implicării Uniunii Europene în sprijinirea statelor cu rezilienţă scăzută la dezastre şi a exemplificat cu proiecte ale ţării noastre în domeniu, care pot servi drept sursă de inspiraţie şi consolidare instituţională inclusiv în regiunea Americii Latine şi Caraibilor. Iohannis a pledat, de asemenea, pentru identificarea de proiecte cu aplicare regională în acest domeniu, în cadrul implementării Noii agende UE - CELAC.

Preşedintele a prezentat şi perspectiva ţării noastre privind efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul multidimensional acordat şi a subliniat importanţa acţiunii comune pentru apărarea ordinii internaţionale bazate pe reguli.

În marja summitului, preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu preşedintele pro tempore (în exerciţiu) al CELAC, Ralph Gonsalves, prim-ministrul Saint Vincent şi Grenadine, care a co-prezidat summitul alături de preşedintele Consiliului European. Discuţiile au vizat teme de interes pentru cele două regiuni, precum şi subiecte de cooperare bilaterală politico-diplomatică şi sectorială.

Obiectivul reuniunii de la Bruxelles

Iohannis a reafirmat angajamentul ţării noastre de a fi "o voce activă" în relaţia UE - regiunea Caraibilor, plecând de la dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor bilaterale şi a unor proiecte de sprijin în favoarea regiunii care şi-au dovedit succesul în anii anteriori. În plan bilateral, relaţia României cu Saint Vincent şi Grenadine a fost apreciată ca foarte bună, fiind discutate oportunităţile educaţionale pentru studenţi, dar şi deschiderea unui consulat onorific în această ţară.

Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles a avut ca obiectiv principal relansarea parteneriatului strategic dintre cele două zone geografice, în noul context geopolitic şi geo-economic global, afectat inclusiv de efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, context care a generat riscuri pentru ambele regiuni, dar şi noi oportunităţi comune.

Obiectivele parteneriatului reînnoit UE - CELAC se concentrează pe realizarea unei conectivităţi sustenabile sporite, sprijinirea tranziţiei verzi şi a digitalizării, creşterea rezilienţei lanţurilor valorice de pe cele două continente, reafirmarea importanţei multilateralismului, a bunei guvernări şi a valorilor democratice.

sursa: Agerpres