După consultarea pe care a avut-o timp de două zile cu partidele parlamentare, președintele Klaus Iohannis a anunțat că propune acestora semnarea unui pact politic pentru România europeană. Șeful statului a chemat partidele la Cotroceni pentru a stabili modalitățile de punere în aplicare a rezultatelor referendumului, adică de modificare a Constituției.
„Marea majoritate a partidelor sunt de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementat aşa cum a votat poporul, că trebuie consolidat parcursul european al României. Pentru a valorifica cum se cuvine acest vot şi consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact politic pentru România europeană”, a anunțat Iohannis după consultări.
Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă i-a propus președintelui formarea unui grup la nivel de Parlament, condus de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care să discute cu toate partidele politice, care să ajungă la un consens deoarece sunt necesare două treimi din voturile parlamentarilor pentru revizuirea Constituției. În schimb, premierul a anunțat că nu este de acord ca referendumul de revizuire să se suprapună peste alte alegeri. Dăncilă l-a atenționat pe Iohannis că acest lucru ar însemna încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.
Întâlnirea delegației ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu, cu președintele a fost destul de tensionată. Liderul ALDE l-a așteptat pe Iohannis pe scaun și s-a fridicat doar în momentul în care acesta a intrat. Tăriceanu l-a avertizat pe Iohannis că nu mai este dispus să tolereze „șmecheria” suprapunerii unui referendum peste alegeri. „Un referendum, care aşa cum a spus domnul preşedinte, trebuie organizat imediat, dar imediat după ce Parlamentul rezolvă această problemă, nu cu ocazia altui rând de alegeri, pentru că nu vrem să se înţeleagă că această şmecherie care a funcţionat o dată o mai trecem cu vederea. Nu vrem să folosim iarăşi referendumul pentru distorsionarea rezultatului alegerilor”, a spus președintele Senatului.
Liderul ALDE a precizat că nu a avut nimic împotriva întrebărilor de la referendum. În ceea ce privește subiectul moțiunii de cenzură, Tăriceanu a spus că nu a deschis discuția deoarece ar fi însemnat că președintele și-ar încălca grav prerogativele constituționale.