Klaus Iohannia a promulgat o lege privind sălile de jocuri de noroc. Noua lege prevede noi obligații pentru proprietarii cazinourilor. Actul normativ a fost propus de un deputat PNL.
Legea promulgată de preşedinte Klaus Iohannis prevede ca propritarii sălilor de jocuri de noroc să fie obligați să realizeze și să țină la zi o bază de date privind clienții lor. Aceasta trebuie să conțină informații referitoare la „persoanele autoexcluse şi indezirabile”. De asemenea, prin aceeași bază de date va fi ținută evidenţa în format electronic centralizat a datelor de identificare ale persoanelor care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc.
Actul normativ a fost iniţiat de deputatul PNL Florin Roman. În acest context, liberalul a postat pe contul său de Facebook un mesaj în legătură cu demersul său. „Astăzi a mai trecut o lege importantă prin Parlament, pe care am iniţiat-o ca deputat, cu sprijinul colegilor din PNL. Legea oferă instrumentul juridic prin care cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi sa îşi facă praf viaţa. Şi părinţilor să îşi poata proteja copiii de acest «drog»”, a scris Florin Roman, pe Faceboook, după adoptarea iniţiativei de către Camera Deputaţilor, 31 octombrie.
Legea privind sălile de jocuri la pachet cu alte inițiative PNL
Administratorii acestor afaceri vor fi obligați să țină timp de cinci ani un astfel de registru cu detalii privind clienții lor. Mai mult decât atât, în bazele de date pot fi înscrise pe lângă persoanele care se declară dependent și cei care au provocat daune sălilor respective, dar și adolescenți. Ei pot fi înscriși pe respectiva listă direct de părinți.
De asemenea, Roman a mai precizat în aceași postare că această lege face parte dintr-un pachet legislativ prin care s-a încercat protejarea minorilor de o alimentație nesănanătoasă de tip fast food, mai ales, în școli. De asemenea, deputatul PNL a mai adăugat că unitățile care vând alcool și tutun minorilor au început să fie sancționate cu închiderea. În plus, cei care vând stupefiante copiilor vor primi pedepse drastice”, a conchis Florin Roman pe rețeaua de socializare.