Exclusiv. Va avea Iohannis soarta lui Băsescu? Președintele stă ca pe ace pe final de mandat. Video
- Andreea Vlad
- 26 noiembrie 2022, 12:51
Președintele Klaus Iohannis se apropie de finalul celui de-al doilea mandat. Moment potrivit pentru a creiona un bilanț, mai ales că pe 8 noiembrie s-au împlinit 3 ani de când a câștigat al doilea mandat în funcția supremă după un tur 2 în care s-a confruntat cu un adversar comod, Viorica Dăncilă. Mai este însă președintele Iohannis relevant? Sondajele de opinie arată o prăbușire dramatică a cotei sale de încredere în rândul românilor. Sociologul Mirel Palada alături de doi jurnaliști cu o vastă experiență în zona politică, Dan Andronic și Robert Turcescu, au purtat un dialog cu cărțile pe masă despre profilul unui președinte atipic.
Invitatul jurnaliștilor Dan Andronic și Robert Turcescu în podcastul EVZ este un fin cunoscător al vieții politice. Mirel Palada are o îndelungată experiență de sociolog și s-a făcut remarcat prin acuratețea prognosticurilor la mai multe tururi de alegeri parlamentare sau prezidențiale.
Băsescu a scăpat ca prin urechile acului de votul de blam al românilor
În această calitate poate oferi un tablou de ansamblu al profilului președinților de după Revoluție, dar și al cetățenilor români în raport cu aleșii în funcția supremă în stat. În viziunea lui Mirel Palada, ultimul și penultimul președinte al țării, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, împărtășesc o soartă comună. După o îndelungată perioadă în care a fost extrem de popular, Băsescu a căzut în dizgrație, ajungându-se chiar la un referendum de demitere a sa. A scăpat ca prin urechile acului prin invalidarea referendumului de către CCR, deși milioane de români îl vroiau plecat de la frâiele țării.
Chestionat de co-moderatorul podcastului EVZ Play Dan Andronic cât de mult se va prăbuși președintele, dacă ținem cont de actualele tendințe din sondajele de opinie, invitatul a observat că acest fenomen este inevitabil pentru Klaus Iohannis. Președintele de origine germană are toate șansele să cunoască declinul ca Băsescu pe final de mandat, deși în mod paradoxal este un profil uman total opus față de fostul lider democrat.
„Se va prăbuși și mai mult, ât s-a prăbușit și Băsescu pe sfârșit de mandat. Noi acum vorbim de componenta de încredere. Minimul de încredere a fost anul trecut când a făcut exact greșeala lui Dragnea. Dragnea și-a omorât apropiații. Iohannis, după ce a ridicat în slăvi USR-ul și a demonizat PSD-ul, a venit să zică se modifică schimbarea. El știa că o să vină războiul, a băgat PSD-ul la guvernare ca să aibă o majoritate stabilă, USR-iștii oricum erau nebuni la cap, nu știau niciun fel de administrație și i-a dat jos", a afirmat invitatul.
Mitul germanului s-a transformat în mitul mediocrului
Mirel Palada, care este și editorialist EVZ, a expus o teorie de specialitate potrivit căreia opțiunile oamenilor în politică țin foarte mult de proiecțiile acestora. Mecanismele electorale sunt în mare parte manipulatoare, mizează pe elemente de basm în care oamenii se regăsesc și pe personaje cu care se identifică sau dimpotrivă, pe care le resping. În cazul lui Iohannis ne confruntăm acum cu situația în care prin prestația mediocră și-a demolat singur mitul germanului care l-am propulsat la vârf.
„E mitul germanului care a fost foarte puternic în mințile oamenilor, după care a fost acest amărât de mediocru. E un mit dezumflat. Nici nemții nu mai sunt în mintea românilor cum erau pe vremuri, din cauza lui Iohannis. Orice popor e ușor de manipulat pentru că politica nu este despre realitate. Politica este despre fantasmă, despre film. Noi avem un film în capul nostru și zicem că vedem realitatea, dar nu e realitatea. Suprapunem un filtru valoric și un filtru de scenariu în care eroul bun trebuie să îl bată pe eroul rău. Asta nu e realitate, ci este film", a conchis sociologul.
Emisiunea integrală: