Legea bugetului de stat pentru 2025 a fost promulgată. Ce urmează

Legea bugetului de stat pentru 2025 a fost promulgată. Ce urmează Sursa foto: Dreamstime.com

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pentru anul 2025, precum și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

60 de modificări faţă de forma iniţială propusă de Guvern

Săptămâna trecută, plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2025, precum și proiectul Legii asigurărilor sociale de stat.

Proiectul Legii bugetului de stat a primit 254 de voturi „pentru” și 192 de voturi „împotrivă”, iar proiectul Legii asigurărilor sociale de stat a obținut 255 de voturi „pentru” și 192 de voturi „împotrivă”. În acest context, dezbaterea bugetului de stat în Parlament a avut loc pe parcursul a două zile.

În cadrul proiectului bugetului de stat, Comisiile de buget, finanţe şi bănci au făcut aproximativ 60 de modificări faţă de forma iniţială propusă de Guvern.

Aceste schimbări, care au fost aprobate ulterior de plenul reunit, includ modificări de formă, rectificări, precum şi alocări suplimentare de bani. Dintre acestea, 34 de amendamente vizează Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru susţinerea personalului clerical, precum şi pentru renovarea, repararea sau construirea de biserici.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Estimările care au stat la baza proiectului de buget

A fost eliminată, printr-un amendament, alocarea sumei de 700.000 lei, iniţial prevăzută în bugetul Curţii Constituţionale, pentru decontarea medicamentelor angajaţilor instituţiei și a foştilor judecători pensionaţi.

Proiectul de buget pentru 2025 a fost aprobat de Guvern pe data de 1 februarie, fiind construit pe un deficit bugetar de 7% din PIB și o creştere economică de 2,5%.

Tanczos Barna, minsitrul Finanţelor a subliniat, în plenul reunit al Legislativului, că bugetul de stat pentru 2025 este unul „cumpătat”, bazat pe o creştere prudentă a veniturilor, „fără exagerări”. De asemenea, acesta a menţionat că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat asigură, „în primul şi în primul rând plăţile pentru pensii”.

„Indiferent cine va fi peste trei, peste patru, peste cinci ani de zile la guvernare şi la Ministerul Finanţelor, angajamentul României faţă de Comisia Europeană trebuie respectat, pas cu pas trebuie să reducem deficitul bugetar, trebuie în acelaşi timp să păstrăm investiţiile.

Investiţiile sunt motorul economiei, iar investiţiile sunt păstrate şi în acest buget. (...) Acest buget este un buget cumpătat, un buget care se bazează pe o creştere prudentă a veniturilor, fără exagerări”, a precizat ministrul Finanţelor.