Creșterile salariile promise profesorilor, scoase din calculele actuale. Anunțul ministrului Daniel David

Creșterile salariile promise profesorilor, scoase din calculele actuale. Anunțul ministrului Daniel DavidDaniel David. Sursa: Inquam photo/ Octav Ganea

Daniel David, ministrul Educației, a declarat că nu vor exista creșteri salariale în cazul profesorilor. El a menționat că promisiunile din 2024 au fost onorate, însă măsurile impuse recent nu permit modificări în acest sens.

Ministrul Daniel David, despre salariile cadrelor didactice

Potrivit ministrului, bugetul stabilit pentru anul 2025 nu permite acordarea unor majorări salariale. Referitor la promisiunile de anul trecut, Daniel David a precizat că au fost onorate. Celelalte măsuri propuse în 2024 ar urma să fie îndeplinite când „condițiile economico-financiare vor începe să arate mai bine”.

„Nu avem creșteri salariale, fiindcă, așa cum știți, este ordonanța, așa-numita ordonanța trenuleț, care nu a permis creșteri salariale. Noi aici putem discuta în diverse variante, putem discuta într-o variantă cum ne-am dori să fie și într-o variantă cum pot să fie lucrurile, ținând cont de contextul în care suntem”, a explicat el.

Profesor

Profesor. Sursa Foto: Dreamstime

Buget mai mare cu 10%

Spre deosebire de 2024, bugetul din acest an este mai mare cu 9-10%.

„Pentru mine, miza a fost ca bugetul pe care îl primim să fie la fel. Să nu fie mai mic decât ce a fost. Dacă era la nivelul anului trecut era greu de acceptat. Dar nu era atât de dramatic. Față de execuția bugetară din 2024, creșterea de anul acesta e spre 9-10%”, a adăugat ministrul.

Ce promisiuni au fost onorate

Daniel David a declarat că o parte dintre promisiunile făcute profesorilor au fost onorate. Conform planului inițial, la începutul anului 2025 ar fi urmat o nouă majorare salarială pentru cadrele didactice.

„Unele s-au onorat. O parte din acele creșteri a fost acoperită, urma să fie o nouă creștere. La început de an a venit criza economico-financiară”, a mai spus el la Digi 24.

La întâlnirea dintre șeful Executivului și partenerii de dialog social, problema creșterilor salariale a fost intens dezbătută. Ministrul Daniel David a subliniat că Marcel Ciolacu „este conștient de promisiunile făcute educației”.

„Am participat la dialogul pe care premierul l-a avut cu partenerii de dialog social și, la această întrebare ridicată de oamenii din sindicat, premierul a spus că este conștient de promisiunile făcute educației și că, atunci când condițiile economico-financiare vor începe să arate mai bine, educația trebuie să fie prima, dacă nu printre primele domenii care vor beneficia de acest lucru”, a încheiat ministrul Educației.