Kim Jong-un, liderul din Coreea de Nord a avut febră în timpul pandemiei de Covid-19, a spus sora sa. Declarația pare a fi prima sugestie că președintele a avut virusul.
Kim Jong-un a dat vina pe Coreea de Sud pentru focarul din țara sa. Liderul a acuzat țara că a trimis pliante contaminate cu Covid peste graniță. În același timp, Coreea de Sud a respins afirmațiile ca fiind „nefondate”.
Coreea de Nord și-a anunțat primul focar de Covid-19 în luna mai. De atunci a raportat infecții ale populației. Autoritățile au precizat principalul simptom a fost febra. Totuși, există îndoieli larg răspândite asupra datelor, în special asupra numărului redus de morți.
Focarul de Covid-19 din Coreea de Nord
În discursul său, sora liderului nord-coreean a învinuit Coreea de Sud pentru răspândirea virusului în Nord, trimițând pliante anti-Pyongyang peste graniță. Activiștii din Coreea de Sud fac acest lucru de zeci de ani, folosind baloane care plutesc cu pliante de propagandă în Nord. Totuși, practica a fost interzisă anul trecut. Doamna Kim a numit trimiterea pliantelor o „crimă împotriva umanității” și a sugerat „pericolul de răspândire a unei boli infecțioase prin contactarea obiectelor contaminate”.
Ea a avertizat că țara sa ia în considerare „un răspuns puternic de represalii”. Tot în discursul său, omul politic a vorbit despre sănătatea fratelui ei, spunând: „Chiar dacă era grav bolnav de febră mare, nu s-a putut întinde o clipă gândindu-se la oamenii de care trebuia să aibă grijă până la final în fața războiului antiepidemic”. Între timp, Kim Jong-un a anunțat o „victorie strălucitoare” asupra virusului și a lăudat „tenacitatea de neînduplecat” a nord-coreenilor.. Liderul a ordonat ridicarea restricțiilor și a salutat „miracolul” a doar 74 de decese cauzate de virus.
Cazuri raportate de Coreea de Nord
Țara nu a raportat niciun nou caz suspect din 29 iulie, dar observatorii internaționali spun că sunt teste limitate în Coreea. KCNA susține că au existat 4,8 milioane de infecții de la sfârșitul lunii aprilie, dar doar 74 de decese. Acest lucru reprezintă o rată a mortalității de 0,002%, cea mai scăzută din lume.
Mulți experți consideră că aceste statistici sunt greu de crezut. Ei spun că țara are unul dintre cele mai proaste sisteme de sănătate din lume, cu puține unități de terapie intensivă și fără medicamente sau vaccinuri pentru tratamentul Covid-19. Țara nu a desfășurat niciun program de vaccinare în timpul pandemiei. Coreea s-a bazat pe restricții, tratamente locale și pe ceea ce Kim a numit „sistemul socialist avantajos în stil coreean”, notează agenția de presă din Coreea de Nord, KCNA.