DRAMĂ în Kârgâzstan după PRĂBUȘIREA unui avion turcesc

DRAMĂ în Kârgâzstan după PRĂBUȘIREA unui avion turcesc

Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit, luni, lângă aeroportul Manas din Kârgâzstan.

În urma accidentului de avion cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața, printre care șase copii, majoritatea dintre victime fiind locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747 care a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă.

La ora locală 7,40 (1,40 GMT), "un avion cargo operat de o companie turcă, venind de la Hong Kong, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Manas (la Bișkek) din cauza unor condiții meteo nefavorabile", a indicat, pentru un radio kârgâz, un responsabil al ministerului pentru situații de urgență, Mukhammed Svarov, citat de Agerpres.

Cel puțin 15 case au fost distruse. Avionul s-a prăbușit peste case, a omorât familii întregi", a povestit un martor al accidentului. "Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost uciși cu toată familia și copiii lor, multe persoane dormeau".

După media kârgâză, prăbușirea avionului a avut loc aproape de satul Datcha-Suu, foarte apropiat de aeroportul capitalei, iar președintele kârgâz Almazbek Atambaiev și-a anulat vizita în China pentru a reveni la Bișkek.

 Avionul ar fi trebuit să facă o escală la Manas, lângă capitala Bișkek, pe drumul său de la Hong Kong la Istanbul. Aparatul s-ar fi prăbușit când încerca să aterizeze pe o vizibilitate redusă, la ora locală 7,31 (1,31 GMT).