Evenimentul Zilei > International > Un vehicul CAPCANĂ a EXPLODAT la Kabul. Cel puțin zece morți
Un vehicul CAPCANĂ a EXPLODAT la Kabul. Cel puțin zece morți

Un vehicul CAPCANĂ a EXPLODAT la Kabul. Cel puțin zece morți

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa în explozia unui vehicul capcană luni dimineaţă într-un cartier majoritar şiit din partea de vest a capitalei afgane Kabul, potrivit unui responsabil al Ministerului de Interne afgan, citat de AFP.

Un purtător de cuvânt al poliţiei afgane, Najib Danish, confirmase anterior agenţiei franceze de presă faptul producerii exploziei, dar nu a putut să spună dacă sunt şi victime şi nici ţinta vizată. 

Agenţia DPA informează că există cel puţin 8 morţi şi 10 răniţi în explozia unei maşini capcană ce a fost detonată în apropierea reşedinţei lui Mohammad Mohaqiq, adjunctul şefului executivului afgan condus de Abdullah Abdullah. 

Cele 10 persoane rănite au fost transportate cu ambulanţe la spitale din Kabul, a indicat pentru DPA Wahidullah Majroh, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii afgan. 

Un purtător de cuvânt al vicepremierului Mohammad Mohaqiq a declarat pentru BBC că politicianul nu a avut de suferit în urma acestui atac, informează Agerpres

În acelaşi timp, agenţia de presă Reuters consemnează un bilanţ de 12 morţi şi 10 răniţi în urma atacului produs luni dimineaţă la Kabul, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish. Acesta a lăsat să se înţeleagă că bilanţul victimelor ar putea să crească, fără să poată indica în mod clar ţinta vizată de atac.

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: