„Am prins primul șoc al Revoluției. Am venit de la un mic party pe 15 decembrie, am găsit toate geamurile sparte de la căminul nr. 7. Trecuseră primele plutoane combinate, miliție și forțele patriotice trimise de Ceaușescu cu bâtele în mână. Am dormit pe jos, vedeam elicopterele zburând. Ne-am speriat, am început să strigăm Jos Ceaușescu. Primul student care a murit a fost din căminul nostru, fiul unei secretare de partid de la Deva. Am fost martorul unor scene groaznice. Au tras în câțiva colegi care erau în față. Au reacționat cel mai bine studenții arabi. Îi puneau pe cei împușcați în portbagaj și în mare viteză la Spitalul Județean. Duminică s-a închis orașul. Pe 18 decembrie dimineața am fost evacuați”, a povestit invitatul lui Mirel Curea.

„Pe 20 decembrie mă căuta Securitatea disperată”

Escortat de forțele armate ale lui Ceaușescu alături de alți colegi, Radu a luat primul tren spre orașul său natal. „Am dormit pe jos în gară. Pe 19 ajungeam în Constanța. Eram foarte surescitat, mă hotărâsem să nu mă mai bărbieresc până nu cade Ceaușescu. Pe 20 decembrie mă căuta Securitatea disperată în 6 locuri, unde nu mai eram de mult. Aveau o evidență foarte proastă.

Am mers la sediul Securității pe bulevardul Lenin. Eu povestisem deja ce văzusem la Timișoara. Cineva a tras cu urechea. Mi-au pus în față 3 coli A4 și un creion. Era un zgomot fantastic pe culoare. <Scrie că dacă nu, te bărbierim cu penseta>. Am scris că ne-am simțit amenințați, că au fost colegi care au murit. <O să te mai căutăm noi, lasă că vezi tu>. Am încercat după foarte mult timp să aflu cine e persoana care a făcut turnătoria”.

Jurnalistul a aflat ulterior că dosarele studenților anchetați la Timișoara au fost arse în primele zile ale Revoluției.

Articolul care i-a adus admirația lui Cristoiu: lui Iliescu era să îi cadă un parașutist în cap

În fervoarea primilor ani de după căderea comunismului, Radu Tudor a avut o revelație: și-a dorit cu disperare să facă jurnalism. „Presa mi-a deschis ochii, citeam cu nesaț absolut toate cotidianele vremii. Din păcate, Perestroika lui Gorbaciov părea mai onorabilă decât stalinismul care era în România. Ni se părea justificat orice fel de ajutor pentru a scăpa de Ceaușescu. Căderea Uniunii Sovietice putea să însemne milioane de morți, dar nu a însemnat. Am încercat în meseria de jurnalist să înțeleg toate mecanismele acestea”.

A ajuns în presă în urna unui anunț în ziarul Expres, condus de Ion Cristoiu. Mama sa i l-a arătat știind cu pasiunea sa pentru ziare. A debutat la Evenimentul Zilei, perioadă din care păstrează amintiri memorabile. „Era bătaie pe pagina întâi, șpecul putea da încă două trei ziare. A fost cea mai interesantă experiență profesională. Prima dorință foarte mare a fost să am carte de muncă, Eram disperat să îmi apară numele în ziar. Primul meu articol a fost despre un bar de pe Calea Dorobanți”.

Nu poate uita articolul care i-a adus o primă și aprecierea lui Ion Cristoiu, care „nu avea sentimentalisme. Primul eveniment major pentru mine a fost pe 15 august, când am relatat de la Ziua Marinei. Un parașutist a trecut razant pe lângă tribuna oficială, unde era Ion Iliescu. A înnebunit Cristoiu. <Era să îi cadă lui Iliescu un parașutist în cap>. Au început să îmi tremure mâînile, era cu trimitere la pagina întâi. Când m-am întors în redacție, Cristoiu deja trecuse pe celebra tablă o primă de 5.000 lei. Am luat-o pe Irina (n.r. – colega lui și viitoarea soție) pe Calea Dorobanți. Am luat primul pachet de Dunhill roșu din viața mea”.

Versiunea integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Sursa foto: Facebook