Juniorul-minune al tenisului românesc joacă pentru un loc în optimile US Open

Luca Preda Sursa foto: captura video

Statele Unite. Luca Preda, juniorul minune al tenisului românesc, joacă în turul al doilea al US Open, în competiția dedicată juniorilor. El este favorit cu numărul cinci în cadrul turneului american.

Tânărul sportiv, originar din Constanța ocupă locul 1.371, în clasamentul ATP. El va lupta, pentru un loc în optimi, cu americanul Kase Schinner. US Open este ultimul turneu de tenis de Mare Șlem al acestui an competițional.

Luca Preda joacă pentru un loc în optimi

Tânărul, originar din Constanța este singurul sportiv care mai reprezintă România la turneul american. Țara noastră nu a avut reprezentanți în competițiile dedicate seniorilor și nici în cea de tenis dedicată junioarelor. US Open este ultimul turneu de tenis de Mare Șlem al acestui an competițional.

Luca Preda va juca împotriva americanului Kase Schinner pentru un loc în optimile de finală ale competiției. Sportivul din Constanța s-a calificat în turul al doilea după un meci dificil. El l-a învins pe britanicul Oliver Bonding după o oră și 36 de minute cu scorul 1-6, 6-2, 6-3.

Pe de altă parte, Kase Schinner, a reușit calificarea mulțumită abandonului adversarului său. Marocanul Reda Bennani a cedat la scorul 6-3, 3-0 în favoarea americanului.

De menționat că, spre deosebire de Luca Preda, Kase Schinner a avut asigurată participarea la US Open datorită unui wild-card. Sportivul american nu a acumulat puncte la seniori și nu figurează în clasamentul ATP.

Tenis Sursa Foto: Arhiva EVZ

Juniorul minune al tenisului românesc

Luca Preda este un tânăr jucător de tenis originar din Constanța, născut în anul 2002. El joacă sub îndrumarea antrenorului Daniel Dragu și este considerat o mare promisiune a tenisului românesc. Cu o înălțime de 2,01 m, este avantajat la serviciu, pe teren.

La începutul acestui an, sportivul din Constanța s-a calificat în top 10 mondial la juniori, ocupând poziția a opta. În vârstă de 17 ani, el este considerat cel mai promițător junior al României.

La New York, în competiția US Open, sportivul din Constanța este singurul reprezentant al României rămas în competiția de juniori.

Luca Preda, eliminat de al Wimbledon

În urmă cu două luni, Luca Preda a fost eliminate în turneul de la Wimbledon, de un reprezentant al gazdelor, Mark Ceban. El a pierdut cu scorul 7-6 (2), 6-4. Condus cu 4-1 în primul set a reușit să ajungă în prelungiri.

Tot în primul tur a fost eliminat și în proba de dublu juniori din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon. Preda şi colegul său, francezul Thomas Faurel, favoriţi 4, au fost învinşi de echipa spaniolă Rafael Jodar/Andres Santamarta Roig, scor 6-4, 6-3.

De asemenea, a jucat în competiția dedicată juniorilor, în turneul de la Roland Garros. Tenismanul român Luca Preda a obținut victorii la simplu și la dublu în primul tur al turneului. În competiția de simplu a fost eliminat, în 16-imile competiției de un sportive francez.